Mult aşteptata rundă europeană s-a dovedit pentru echipele româneşti una modestă, cu mult sub aşteptări. Din cele 7 întâlniri (record în materie pentru fotbalul românesc) s-au obţinut o singură victorie, două remize şi 4 înfrângeri. Nu-i mai puţin adevărat că fotbalul românesc s-a confruntat cu echipe din ţări cu fotbal avansat: cu trei din cel german, cu câte una din ţara lalelelor şi Italia, dar şi cu fotbal apropiat nivelului nostru, din Cehia şi Serbia. Doar patru puncte din cele 21 puse la bătaie înseamnă foarte puţin.
Este îngrijorătoare maniera de abordare a trei dintre formaţiile noastre de top, Steaua, Rapid şi Dinamo. Dacă Steaua ar putea acuza faptul că a întâlnit una dintre formaţiile bine cotate de pe continent, Bayern Munchen, de patru ori câştigătoare a trofeului, Rapidul şi Dinamo nu au scuze. Câinii, deşi considerau că simpla prezenţă în Olanda le aduce victoria, au avut o evoluţie lamentabilă. O echipă necunoscută, NEC Nijmengen, cu jucători necunoscuţi, a demonstrat că fotbalul se joacă şi cu sufletul, spre deosebire de indolenţa celor din Ştefan cel Mare. Rapidiştii au abordat jocul cu tenta neprimirii vreunui gol. Au alcătuit o formulă de echipă fără „vârfuri” autentice, ceea ce a fost evident în desfăşurarea jocului, când rarele incursiuni în careul german nu aveau consistenţă.
FC Timişoara (fosta Poli) a plătit tribut problemelor interne privind paternitatea clubului. Revenit după 16 ani în cupele europene, Partizan Belgrad a reuşit ceea ce nici Real Madrid nu a reuşit, să învingă pe Bega.
Am lăsat la urmă cele două formaţii curajoase cărora nimeni nu le acorda vreo şansă, FC Vaslui şi Unirea Urziceni, care au evoluat în compania unor valoroase teamuri, campioana Cehiei, Slavia, şi, respectiv, lidera campionatului german, SV Hamburg. Unirii i s-au refuzat două penalty-uri, ce puteau face departajarea. Remizele albe cu care s-a