Începând cu decembrie 1948, Biserica Unită cu Roma și-a încetat activitatea în România. Desființarea acesteia a fost rodul colaborării Bisericii ortodoxe cu regimul comunist, după model sovietic.

În anii comunismului, ierarhia greco-catolică și credincioșii au încercat să mențină spiritul catolicismului de rit bizantin în Transilvania. Biserica a funcționat în ilegalitate, fiind subiect al relațiilor diplomatice cu Sfântul Scaun.

Despre zbuciumul greco-catolicilor între 1948 și 1989 am discutat cu teologul Sergiu Soica. Absolvent al Facultății de Teologie greco-catolică din Oradea, în prezent este doctorand al Universității Babeş-Bolyai din Cluj.

Domnule Soica, puteți estima care era numărul credincioșilor greco-catolici în 1948?

Biserica greco-catolică din România avea în anul 1948 circa 1.500.000 de credincioşi. Aceștia erau păstoriți de aproximativ 1.700 de preoţi. Credincioşii erau majoritatea în Transilvania. În Banat, numărul greco-catolicilor, conform Anuarului Pontifical (date statistice oficiale ale Sfântului Scaun), era de 120.000 de credincioşi şi 208 preoţi.

Care era structura de organizare a Bisericii greco-catolice înaintea desființării?

În anul 1948, Biserica greco-catolică avea o Mitropolie la Blaj și 4 sedii de Episcopii: la Cluj (denumirea acestei Episcopii era Cluj-Gherla), la Oradea, în Maramureş (cu sediul la Baia-Mare), la Lugoj şi un vicariat la Bucureşti cu Episcop Auxiliar.

Ce s-a întâmplat cu episcopii greco-catolici după 1948?

După desființarea Bisericii Române Unite, toţi episcopii greco-catolici au ajuns în închisorile comuniste, apoi în domicilii obligatorii. Episcopii care erau în funcţie, în anul 1948, au decedat în aceste închisori. La închisoarea din Sighet au încetat din viaţă Episcopul Valeriu Traian Frenţiu de la Episcopia Oradea, Episcopul Ioan Suciu de la Mitropolia din Blaj, Episcopul