Aproape ca si noi eram intrigati de nepasarea criminala a preopinentului, de faptul ca il lasase intr-o devastatoare asteptare pe polemist. Realizam ca se spulberau, astfel, toate sperantele lui de a iesi din sfinta mediocritate, de a fi, in sfirsit, bagat in seama. Aveam, la Cronica veche,un coleg cu vocatie enciclopedica si talent multilateral dezvoltat. Filosofia, stiintele, economia politica, artele - indeosebi teatrul -, toate il provocau, il incitau si il lasau perplex prin complexitatea lor. Cam toate doctrinele si curentele ii erau cunoscute la un nivel la care putea face fata oricarei discutii. El insusi scria eseuri, articole, cronici, recenzii, note despre aceste domenii si despre multe altele, tangente. Vocatia literara era si ea multipla: poezii pentru copii si pentru adulti, schite si povestiri, nuvele si romane pentru toate virstele, piese de teatru intr-un act sau in cite acte vrei, interviuri cu scriitori si cu savanti, reportaje de pe santierele patriei (aflata in plina constructie a socialismului si gata s-o porneasca „spre comunism, in zbor"), tot ce iesea de sub pana lui era dovada unui talent exponential, care tragea din toate pozitiile, in toate directiile. Cind, dupa ani si ani de truda pe ogorul literaturii, s-a pus problema de a deveni membru al Uniunii Scriitorilor, juriul a constatat (asa cum cere Statutul) ca autorul, desi ilustreaza toate genurile si speciile literare posibile si imposibile, nu are totusi, treicarti intr-un domeniu, fie acela poezie, proza, teatru s.a.m.d. Intr-un timp record, autorul a redactat si editat cartile lipsa, asa incit, la proxima sedinta a onora(n)tei comisii, a fost validat. Ceea ce ne uimea pe toti, in anii vechiiCronici, era, la colegul nostru, rapiditatea redactarii. O carte cumparata la, sa zicem, ora 9, era deja recenzata la orele 11. De cele mai multe ori, recenzentul ii dicta direct dactilografei, ras