Mesajul a fost trimis. Multumesc!

DTZ: Nu se vor mai construi proiecte industriale speculativ numai când cererea va fi stabilă

Publicat in Capital, miercuri 5 octombrie 2011 ·

Nu vor mai exista proiecte speculative pe sectorul industrial decât atunci când cererea se va poziţiona pe un trend crescător stabil, spun consultanţii DTZ Echinox. Un motiv în plus este şi rata de disponibilitate de aproximativ 10 -12% în Bucuresti sau chiar mai mare în Timişoara şi Arad.

În prima jumătate a anului 2011 s-au tranzacţionat aproximativ 150.000 mp spaţii de depozitare şi birouri aferente, reprezentând mai mult decât suprafaţa tranzacţionată în tot anul 2010 (140.000 mp – din care 100.000 mp în Bucureşti).

Stocul spaţiilor de depozitare de clasa A din Bucureşti este de aproximativ 900.000 mp, iar în restul României de 450.000 – 500.000 mp, oraşele cele mai bine reprezentate fiind: Timişoara, Arad şi Ploieşti. Chiriile sunt în intervalul 3,7 – 4,2 euro/mp/lună şi au avut o tendinţă de scădere în ultimii doi ani.

„Se va manifesta interes pentru investiţiile în parcuri logistice în zonele nedezvoltate din acest punct de vedere: Cluj, Sibiu, Bacău, când va exista cerere dinamică şi companii-ancoră dispuse să închirieze proiecte la cheie. Mai există potenţial şi în Bucureşti şi Braşov, însă pe termen mediu şi lung când economia se va relansa şi producţia se va diversifica iar noi companii vor intra pe piaţa din România. Nu vor exista proiecte speculative decât în momentul în care cererea se va poziţiona pe un trend crescător stabil”, a comentat Rodica Târcavu, directorul departamentului industrial din cadrul DTZ Echinox.

Creştere la nivel european

În prima jumătate a anului, s-a închiriat 6,9 milioane de metri pătraţi de spaţii logistice, în principalele cinci pieţe europene, în creştere de la nivelul de 5,5 mil. mp în prima parte din 2010.

Pieţele logistice din Germania şi Europa Centrală şi de Est (ECE) au fost stimulate de revenirea economică, retailerii şi producătorii profitând de sentimentul de revigorare.

P

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial de la DNA Procurorii explică de ce l-au trimis în judecată de IPS Teodosie, arhiepiscop al Tomisului

Ziua Constanta acum o ora
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Constanța anunță că au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui Petrescu Teodosie, arhiepiscop al Tomisului (funcționar public în sensul legii penale),

Ciolacu, despre datoria publică de peste 52%: De la guvernarea domnului Cîţu

Mediafax acum o ora
Nivelul mare al datoriei publice este cauzat de guvernarea Cîţu, afirmă premierul Marcel Ciolacu. El spune că „în decursul acestui an, datoria publică va scădea la 48-49%”.

Florin Piersic, ”într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios”, încă de la internarea în Institutul ”Matei Balş” din Bucureşti / Starea actorului, stabilă în acest moment / Evoluţia imprevizibilă, dată fiind vârsta şi comorbidităţile

News.ro acum 4 ore
Actorul Florin Piersic este ”într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios” încă de la internarea în Institutul ”Matei Balş” din Bucureşti, au anunţat, miercuri, oficialii unităţii medicale. Aceştia precizează că starea pacientului este stab

Cod galben de viituri pe râuri din 17 judeţe

Mediafax acum 4 ore
Specialiştii INHGA au instituit Codul galben începând de miercuri, de la ora 12.00, până joi la ora 8.00. Astfel, vor fi afectate anumite sectoare de râuri din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş (judeţele: Cluj, Săla

Metroul va circula direct între staţiile Pipera şi Tudor Arghezi

Mediafax acum o ora
Potrivit Metrorex, intervalul de succedare a trenurilor la orele cu vârf de trafic va fi de patru minute. Timpul de parcurs a trenurilor de metrou dintr-un capăt în altul al Magistralei 2 va fi de aproximativ 30 minute. ULTIMELE ȘTIRI Adrian Sârbu:

Ministerul Energiei: Preţurile facturilor la gaze naturale au scăzut în luna aprilie cu 25%, iar cele la electricitate cu 15% faţă de preţurile maximale plafonate

News.ro acum 8 minute
Reprezentanţii Ministerului Energiei au subliniat că preţurile facturilor la gaze naturale au scăzut în luna aprilie cu 25%, iar cele la electricitate cu 15% faţă de preţurile maximale plafonate. „Am promis facturi mai mici la electricitate şi gaze

Prețul gazelor s-a ieftinit cu 20% în ultima lună

Adevarul acum o ora
Luna aprilie a înregistrat o scădere record de 20% a pretului final la gaze. Conform sumelor facturate de cel mai mare producător de gaze din România, Engie, pentru luna aprilie prețul final a fost de 0,23 lei/kWh, cu 20% mai mici față de luna marti

Ciucă: PNL susţine menţinerea datelor pentru prezidenţiale pe 15 şi 29 septembrie. Perspectiva, din punctul nostru de vedere, e de a avea fiecare partid propriul candidat /Ciolacu: Nu modific datele în funcţie de scorul unui partid sau al unei persoane

News.ro acum o ora
Nicolae Ciucă a afirmat că liberalii sprijină menţinerea datelor pentru alegerile prezidenţiale decise în coaliţie, şi anume 15 septembrie primul tur şi al doilea tur pe 29 septembrie. Liderul PNL a adăugat că partidul menţine ideea de a avea propri

Pedeapsa primită de Vlad Pascu, autorul accidentului de la 2 Mai, după interviul dat din penitenciar protestatarului ”Ceaușescu”

Ziare.com acum 16 minute
Aflat în penitenciarul Poarta Albă, Vlad Pascu, șoferul drogat care a provocat accidentul mortal din 2 Mai, a primit o sancțiune. Comisia de disciplină i-a interzis miercuri, 8 mai, poate cel mai important drept în închisoare timp de trei luni. Vlad

AstraZeneca retrage vaccinul anti-COVID-19! Vezi motivul

Ziua Constanta acum 6 ore
Compania farmaceutică AstraZeneca a anmunțat marți, 07 mai, că va retrage vaccinul anti-COVID-19, la nivel mondial, motivând că există un „surplus de vaccinuri actualizate disponibile”, notează Reuters. "Au fost dezvoltate mai multe variante ale vac

Vremea

București
acum

20°
mie.

15°/20°
joi

12°/18°
vin.

10°/20°
sâm.

9°/22°
Iasi
acum

17°
mie.

10°/17°
joi

10°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

9°/21°
Constanta
acum

16°
mie.

13°/17°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

12°/15°
joi

8°/12°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

21°
mie.

13°/21°
joi

11°/17°
vin.

11°/18°
sâm.

9°/21°