Mesajul a fost trimis. Multumesc!

La şezătoare cu pipe

Publicat in Adevarul, vineri 29 ianuarie 2010 ·

Membrii clubului Pipa Club Bucureşti s-au revăzut pentru prima dată în 2010 la berăria „La Popotă“.Fumătorii de pipă se întâlnesc de două ori pe lună pentru a gusta din ultimele tipuri de tutun comandate online din alte ţări.

CLICK AICI PENTRU FOTOGALERIE

CITIŢI ŞI

Alguhan Akşar, stomatologul care confecţionează pipe

Cea mai importantă întâlnire a membrilor Pipa Club Bucureşti, singurul club de acest gen din Capitală, va avea loc pe data de 20 februarie, cu ocazia Zilei Internaţionale a Fumătorilor de Pipă.

Membrii clubului s-au văzut, pentru prima oară în acest an, la 15 ianuarie. O parte dintre băieţi se cunoşteau de la alte întruniri, în timp ce alţii erau novici.

„Este prima întâlnire la care reuşesc să ajung“, mărturiseşte Mircea Ghinescu. „Eu fumez pipă de acum 9 ani. Când aveam 12 ani, un unchi m-a prins fumând ţigări. El mi-a zis că mai bine fumez pipă decât să fumez ţigări ca toţi proştii. După câţiva ani, am primit o pipă cadou. La început, a fost un moft, apoi a devenit o pasiune“, explică Mircea.

Pipa adună oameni din diferite profesii şi din diferite medii sociale, de toate vârstele, fie că sunt directori IT, managerii de companii multinaţionale, studenţi, doctori, sau chiar oameni fără slujbă, sunt de părere membrii de la Pipa Club Bucureşti.

„Eu am mai participat şi la alte întruniri. Atmosfera este una plăcută, se degajă un aer de camaraderie, de altruism. Pipa se fumează în momentele de relaxare, de introspecţie“, spune Radu Bălăuţă.

Comandă specială

Fiecare bărbat a venit pregătit cu mai multe tipuri de tutun, mai mult sau mai puţin aromatizat, în funcţie de gusturi. Punguţele de tutun tronau în centrul mesei mari, iar pipele de diferite dimensiuni şi modele erau aşternute în faţa fiecărui bărbat, precum nişte jucării preţioase dedicate adulţilor.

@

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

EURO DINAMO! Dinamo Bucureşti s-a calificat în Final Four-ul EHF European League la handbal masculin

Mediafax acum o ora
Dinamo Bucureşti s-a calificat marţi la turneul final Final Four al competiţiei EHF European League, după ce a câştigat ambele manşe ale sferturilor de finală cu echipa daneză Skjern. În retur, Dinamo s-a impus clar, după ce la Bucureşti, în tur, el

Președintele Iohannis se pensionează oficial

Wall-Street.ro acum 4 ore
Preşedintele Klaus Iohannis nu va mai preda Fizica la Colegiul Naţional ''Samuel von Brukenthal'', după ce şi-a depus cererea de pensionare pentru limită de vârstă, a confirmat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţea

Alfred Simonis, despre candidatura lui Popescu Piedone: „Ar trebui să se gândească la un exit”

HotNews acum o ora
Președintele Camerei Deputaților Alfred Simonis (PSD) a declarat, la Digi24, că Cristian Popescu Piedone nu are șanse să câștige funcția de primar al Capitalei, motiv pentru ar trebui să găsescă un „exit” din această situație, transmite News.ro. Alf

Mehedinţi: O tânără de 19 ani a murit într-un accident rutier, după ce a ajuns cu maşina pe contrasens şi a lovit un TIR

News.ro acum 25 minute
O tânără de 19 ani, care se afla pe DN 6 la volanul unei maţini, a murit, marţi seară, după ce a pătruns cu autoturismul pe contrasens şi a fost lovită în plin de un TIR care circula regulamentar.

Metoda „Accidentul” face ravagii în Spania. Peste 100 de persoane au fost arestate pentru înşelăciune pe WhatsApp

News.ro acum 43 minute
Peste 100 de persoane au fost arestate în Spania, fiind acuzate că au furat mii de euro de la utilizatori WhatsApp pretinzând că sunt rude aflate în dificultate, relatează BBC. Poliţia a declarat că persoanele arestate făceau parte dintr-un grup inf

Încrederea Ucrainei în aliaţii NATO a fost afectată de eşecurile în livrarea de arme, afirmă Jens Stoltenberg. El sugerează ca NATO să preia de la SUA coordonarea ajutorului militar

News.ro acum o ora
Încrederea Ucrainei în aliaţii săi din NATO "a suferit o lovitură" din cauza întârzierilor şi eşecurilor în livrarea de arme pentru războiul împotriva invaziei ruse, a declarat şeful NATO, Jens Stoltenberg, într-o discuţie cu Reuters avută în timp c

Locomotivă în flăcări lângă Timişoara. Peste 60 de călători s-au autoevacuat de urgenţă

Ziare.com acum 4 ore
Incendiu cu degajări mari de fum, marţi după-amiază, 30 aprilie, la compartimentul motor al unui tren care staţiona în gara din localitatea Hodoni de lângă Timişoara. Peste 60 de persoane s-au autoevacuat de urgenţă, iar pompierii au intervenit pent

Viitoarea Comisie Europeană va avea şi un comisar pentru Apărare. Invazia rusă în Ucraina a determinat-o pe Ursula von der Leyen să ia această decizie

Ziare.com acum 3 ore
Dacă va rămâne preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat marţi, 30 aprilie, la Praga că, viitoarea Comisie Europeană va avea şi un comisar pentru apărare. Și asta dată fiind importanţa acestui sector în contextul războiului prov

Dâmboviţa: Asistent medical, reţinut sub acuzaţia că a bătut două adolescente internate la Psihiatrie

HotNews acum 4 ore
Un asistent medical de la un spital din Târgovişte a fost reţinut, fiind acuzat că a agresat fizic două minore, de 13 şi 17 ani, internate la secţia de Psihiatrie, relatează News.ro. Spital din RomâniaFoto: Inquam Photos / Cornel Putan Asistentul me

Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj. Actorul fusese operat luni la genunchi

HotNews acum 3 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj, după ce luni fusese operat la genunchi. Medicii au decis să-l țină sub supraveghere ținând seama de vârsta înaintată, informează Antena 3, preluată de News.ro. Actorul Florin Pi

Vremea

București
acum

14°
mar.

13°/20°
mie.

11°/21°
joi

13°/15°
vin.

12°/13°
Iasi
acum

17°
mar.

10°/22°
mie.

10°/22°
joi

13°/23°
vin.

13°/23°
Constanta
acum

11°
mar.

11°/14°
mie.

12°/15°
joi

12°/15°
vin.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

17°
mar.

10°/20°
mie.

8°/21°
joi

9°/19°
vin.

12°/18°
Timisoara
acum

17°
mar.

12°/23°
mie.

10°/23°
joi

14°/19°
vin.

11°/13°