Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Unităţile de învăţământ, îndemnate de Lungu să folosească întâi banii de la Guvern şi apoi pe cei de la bugetul local

Publicat in Monitorul de Suceava, miercuri 22 august 2012 ·

Unităţile de învăţământ sucevene au la dispoziţie peste 9 miliarde de lei vechi, bani alocaţi de Guvern, dar de care nu s-au atins, preferând să folosească banii primiţi de la Primăria Suceava. Acesta este principalul reproş adus de primarul Ion Lungu conducerilor şcolilor sucevene, cărora le-a explicat că acei bani, neutilizaţi, vor trebui returnaţi la finele anului la bugetul de stat, în vreme ce şcolile cheltuiesc banii municipalităţii, de care e mare nevoie pentru susţinerea altor activităţi.

“Este o strategie a directorilor de şcoli. Finanţarea lor din acest an se compune din două părţi – banii alocaţi de la Ministerul Educaţiei, în funcţie de numărul de elevi, şi diferenţa de la Primăria municipiului Suceava. Ei au fost foarte miloşi cu banii de la bugetul de stat, au făcut o strategie să-i păstreze pentru partea a doua a anului, consumând bani pentru utilităţi şi alte cheltuieli de la Primăria Suceava”, a explicat Ion Lungu.

Şeful municipalităţii sucevene le-a cerut directorilor de şcoli prezenţi la întrunire să se folosească de banii primiţi de la Guvern “pentru că există pericolul să nu fie utilizaţi până la finele anului şi să fim nevoiţi să-i returnăm la bugetul de stat, în vreme ce noi ne zbatem să facem rost de bani pentru o mulţime de alte necesităţi”.

Ion Lungu le-a explicat şi de ce primăria trebuie să fie foarte atentă cu fiecare ban şi nu îşi mai permite să pună la dispoziţia şcolilor o mulţime de bani pentru investiţii.

“Prioritatea noastră în această perioadă este să asigurăm funcţionarea Termica, astfel încât aceasta să poată furniza căldură şi apă caldă unităţilor de învăţământ. De aceea este bine ca în această perioadă şcolile să utilizeze întâi banii de la Guvern, iar în măsura în care nu vor fi suficienţi pentru asigurarea utilităţilor, atunci să folosim bani de la bugetul local”, a spus Lungu, care a precizat că până

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 3 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 6 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 6 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 4 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 8 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 10 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 2 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 5 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita. Locomotiva unui tren de călători s-a defectat

Ziare.com acum 4 ore
Traficul feroviar este blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este opr

Vremea

București
acum

12°
dum.

11°/21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/24°
Iasi
acum

13°
dum.

9°/21°
lun.

8°/25°
mar.

14°/26°
mie.

10°/15°
Constanta
acum

dum.

7°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/15°
Timisoara
acum

15°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°