Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ruxandra Dragomir: „Pot demonta orice acuzaţie“

Publicat in Adevarul, miercuri 4 noiembrie 2009 ·

Preşedintele Federaţiei Române de Tenis, Ruxandra Dragomir, este acuzată de Comitetul Director că faptele sale pun în pericol interesele forului pe care îl conduce. Aceştia au cerut demiterea ei. Adunarea Generală Extraordinară cerută de Consiliul Director, care trebuia să aibă loc la 5 noiembrie, nu se va mai ţine, pentru că e nestatutară. Unul dintre momentele de încercare pentru Ruxandra Dragomir de când se află la şefia Federaţiei Române de Tenis s-a consumat săptămâna trecută.

Cei patru vicepreşedinţi ai forului, Răzvan Itu, Mihai Zacopceanu, Liviu Ursuleanu şi Ciprian Porumb, care formează şi Consiliul Director, au cerut convocarea Adunării Generale Extraordinare pentru data de 5 noiembrie pentru a cere printre altele şi demiterea preşedintelui deoarece faptele sale pun în pericol interesele federaţiei.

Pentru a fi statutară, la Adunare trebuiau să fie prezenţi reprezentanţi a două treimi din numărul total al membrilor afiliaţi cu drept de vot. „Adică din 186 de cluburi trebuiau să primim la federaţie 124 de delegaţii, până la 30 octombrie, ora 16.00. Am primit doar 32. Astfel că Adunarea nu se va mai ţine. Oricum nu aveam emoţii. Pot demonta orice acuzaţie care mi se aduce”, spune Ruxandra Dragomir.

Scandalul la nivelul conducerii FRT a izbucnit cu luni în urmă, când cei patru nu au mai fost de acord cu unele idei ale preşedintelui forului. „Cel mai tare mă deranjează că toate aceste neînţelegeri au plecat de la oameni care ştiu prin ce trecem şi ştiu cât de mult am muncit ca să ajungem aici. Ei când au spus că se alătură planului meu, îmi vor susţine  strategiile, punctele de vedere pentru modificarea de statut, înseamnă că  au minţit.

Tot ce au afirmat ei sunt lucruri neadevărate. Spun că iau decizii singură. Avem caietul de procese verbale. Le-am scanat şi l-am postat pe site-ul federaţiei. În plus, le

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sfânta Lumină de la Ierusalim, adusă sâmbătă seară în România. În jurul orei 19.00, va fi primită la Catedrala Patriarhală

Ziare.com acum o ora
Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim sâmbătă seară, 4 mai, de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, şi va fi oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional

Tragedie înainte de Paște. Un bărbat a murit după ce s-a aruncat în fața trenului

Ziare.com acum 31 minute
Un bărbat din judeţul Iaşi s-a aruncat sâmbătă, 4 mai, de pe o pasarelă, în faţa unui tren, în localitatea Săbăoani, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Neamţ. ”În jurul orei 5,20, poliţiştii din cadrul Biroului Judeţean Poliţie Transportur

Cod galben de vânt puternic, în Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, până sâmbătă seară / Cum va fi vremea în Bucureşti

News.ro acum 44 minute
ANM anunţă cod galben de vânt puternic, sâmbătă, până la ora 19.00, în Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei. Şi în celelalte zone ale ţării vântul va sufla cu putere, iar în Bucureşti sunt posibile ploi. ”Local şi temporar, vântul va avea i

O nouă alertă emisă de meteorologi. Județele care intră sub Cod galben FOTO

Ziare.com acum 23 minute
ANM a emis sâmbătă dimineață, 4 mai, o atenționare Cod galben de vânt puternic, valabilă până la ora 19.00 În Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, local şi temporar, vântul va avea intensificări, cu rafale de 55-65 km/h. Temporar, vor fi i

Blinken afirmă că o operaţiune majoră a IDF în Rafah ar provoca pagube "dincolo de ceea ce este acceptabil"

News.ro acum o ora
Secretarul de stat american Antony Blinken şi-a reînnoit avertismentele împotriva unui asalt israelian major asupra oraşului Rafah din Gaza, afirmând că Israelul nu a prezentat un plan de protecţie a civililor. "În absenţa unui astfel de plan, nu pu

Sâmbăta Mare. Lumina Sfântă soseşte în această seară în România. Semnificaţia momentului

Mediafax acum o ora
Lumina Sfântă va fi dusă, şi în acest an, prin intermediul unui delegat al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, de la Bucureşti la Chişinău, unde va fi oferită parohiilor din Mitropolia Basarabiei. În aceeaşi seară, în jurul orei 19,00, Sfânta Lumină

O nouă incendiere a Coranului la Malmö, în Suedia, cu o zi înainte de începerea festivităților pentru Eurovision VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat şi o femeie au incendiat vineri, 3 mai, o copie a Coranului în oraşul suedez Malmö, cu o zi înainte să înceapă festivităţilor pentru concursul muzical Eurovision, informează dpa. Un clip video în care apar două persoane dând foc cărţii sfi

Război în Ucraina, ziua 800. Rusia anunţă că Ucraina a atacat Crimeea ocupată cu rachete cu rază lungă de acţiune ATACMS

Press Alert acum 51 minute
Sistemele de apărare antiaeriană ruse au distrus patru rachete ATACMS cu rază lungă de acţiune, furnizate de SUA Kievului şi care au fost lansate de forţele ucrainene asupra peninsulei Crimeea (n.r. – aflată din 2014 sub ocupaţie rusă), a anunţat sâ

Verstappen obţine pole position-ul în cursa de sprint de la Miami

Mediafax acum 2 ore
Triplul campion mondial Verstappen, care a venit de pe locul patru pe grilă pentru a câştiga prima cursă de sprint a anului la Marele Premiu al Chinei, va pleca din faţă sâmbătă, după ce a înregistrat cel mai bun timp de un minut, 28,194 secunde pe

Artistul Mihai Mărgineanu, mesaj pentru părinți: „Băi, voi știți ce fac copiii voștri în Vama Veche?”

Adevarul acum 2 ore
Prezent pe litoral pentru un concert, dar și pentru a-și însoți copiii adolescenți, care și-au dorit să-și petreacă mini-vacanța pe litoral, Mihai Mărgineanu s-a declarat șocat de ce a văzut în Vama Veche.

Vremea

București
acum

17°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

18°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/27°
Constanta
acum

19°
sâm.

13°/19°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
Timisoara
acum

15°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°