Festivalul Naţional de Teatru (FNT), desfăşurat între 31 octombrie-8 noiembrie, a suscitat dispute, ca şi anul trecut. Unii oameni de teatru au fost mulţumiţi de selecţie, alţii nu au agreat toate montările aduse în festival. Au fost şi dintre acei care au dat rar pe la teatru, în perioada respectivă. Sau deloc. Dar şi mare îmbulzeală a fost, la unele spectacole.
De altfel, selecţia producţiilor, făcută şi în acest an de Cristina Modreanu, s-a dovedit "mai judicioasă" faţă de cea precedentă, cum avea să ne spună criticul Florica Ichim. Selecţionerul "s-a străduit să aducă ce e mai important" în teatrele din Bucureşti şi din ţară, deşi nivelul ofertei a fost cam acelaşi doi ani consecutiv. S-au adus multe spectacole, poate prea multe, dacă ne gândim că stagiunea trecută a fost una modestă în ceea ce priveşte valoarea creaţiilor scenice, cu unele excepţii.
S-au organizat şi evenimente adiacente, dedicate fenomenului teatral de la noi şi de prin alte părţi. Secţiunea internaţională a fost suplinită cu câteva filme documentare despre unii reprezentanţi ai teatrului mondial sau înregistrări ale unor montări care fac istorie.
CÂND DOARE TEATRUL
I-am solicitat un gând de final criticului Mircea Morariu, cel care cunoaşte foarte bine cum a evoluat această manifestare an de an şi el ne-a răspuns: "Pe Facebook, un tânăr şi foarte talentat actor de la un teatru din provincie, a postat în zilele Festivalului Naţional de Teatru o frază ce m-a pus pe gânduri - «a început să mă doară teatrul». L-am rugat să se explice şi mi-a scris că durerea îi este provocată de numeroasele infracţiuni teatrale văzute în serile Festivalului.
Iată care ar fi ele, după părerea mea: «Turandot» de la Sibiu adus «pe încredere»; «Krum» de la Târgu-Mureş, care nu dovedeşte deloc că Teatrul de acolo s-ar fi lepădat de scrum; «Cum traversează Barbie criza m