Recenta aparitie in spatiul public a unei presupuse comunicari a Guvernului Romaniei catre FMI (evident, supervizata de insusi Jeffrey Franks, reprezentantul FMI pentru Romania!) imi da prilejul de a analiza o serie de masuri economice si legislative – unele recent implementate, altele doar propuse -, cu importante consecinte pentru Romania in anii urmatori. Presupun a priori ca versiunea de text aparuta in media este corecta si reflecta cu acuratete discutiile FMI-Guvern. Reactiile politice nu s-au lasat intarziate si au pendulat intre „FMI ne ia pielea de pe noi” si „FMI este singura cale de scapare de la dezastrul total”.
Comunicatul este structurat in 25 de puncte, grupate in 6 teme: (1) Introducere – stadiul indeplinirii prezentului acord intre Romania si FMI; (2) Politica Fiscala; (3) Sectorul Financiar; (4) Politica Monetara si de Rata de Schimb; (5) Reforme Structurale; si (6) Modificari de acord si monitorizare. In cele ce urmeaza incerc sa ma concentrez pe punctele 2, 3 si 6, cu un accent special pe consecintele pe termen mediu si lung pentru economia romaneasca.
Politica Fiscala
Previzibil, accentul este pus pe deficitul bugetar pe 2011 si 2012, unde tintele sunt relativ stranse – de 4.4% si, respectiv, 3.0% din PIB. Spre comparatie, pachetele financiare de ajutorare a Irlandei, Greciei si Portugaliei contin tinte de deficit bugetar mult mai mari, cu un program de reducere pe o durata mai lunga. Teoretic, se poate argumenta ca ar mai fi fost loc de negociere pentru Romania, in special in conditiile in care datoria publica externa este mica (c. 38% din PIB). O tinta de deficit bugetar mai mare ar fi permis introducerea unor masuri de austeritate mai putin dure prin repartizarea lor pe o perioada mai lunga de timp. Practic, dupa cum stie foarte bine si FMI, aceasta laxitate ar fi dus la amanari interminabile in reducerea si eficientizarea
