Constantin Ticu Dumitrescu vorbeşte în exclusivitate pentru Adevărul despre CNSAS, deconspirarea fostei Securităţi şi problemele acestei instituţii, care pare a se fi blocat în dosariadă. şi Constantin Ticu Dumitrescu vorbeşte în exclusivitate pentru Adevărul despre CNSAS, deconspirarea fostei Securităţi şi problemele acestei instituţii, care pare a se fi blocat în dosariadă. şi mai ales de faptul că se simte inconfortabil în această instituţie.
- Există o soluţie de ieşire din impas a CNSAS?
- La ora actuală, cu posibilităţile pe care le are CNSAS şi făcând o apreciere că noi nu am rezolvat, n-am citit, n-am studiat nici trei la sută din cele 1.800.000 de dosare trimise, dacă rămânem în aceeaşi clădire, cu aceeaşi logistică, şi cu aceiaşi oameni ca număr ar însemna că procesul de deconspirare ar putea dura peste 10 ani. Pe de altă parte, mai este problema dosarelor. Amintiţi-vă că în parlament am tot cerut: "Daţi-mi cheile, daţi-mi cheile". Eu n-am cerut altceva şi de aceea m-am şi desprins de paternitatea legii la tribuna parlamentului în clipa în care am văzut că dosarele rămân tot la ei... Soluţia este simplă şi am repetat-o papagaliceşte: clădire, oameni şi logistică.
- Se pot face, în paralel, cercetare şi o realocare şi redimensionare logistică a CNSAS?
- Este normal să se facă în paralel cu această echipă, dar observaţi că nu există zi de la Dumnezeu să nu se trezească cineva şi să ceară fie pe profesori, îl vedeam pe Croitoru, mai deunăzi cu o listă, pe Becali... toţi vor, dar nimeni nu se gândeşte şi mai ales cei care ar fi îndriduiţi să se gândească şi să se întrebe, domnule, dar ce capacitate au ăştia? Sunt de rezolvat acum în faţa noastră 50-60.000 de cereri. Ce facem? Dacă am face o socoteală simplă, ne-ar trebui vreo 7.000 de zile, ceea ce ar însemna că numai dosarele cerute acum s-ar rezolva în circa 20 de ani. Asta e ceea ce