Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Idila lui Beethoven cu final în Banat

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 10 iunie 2009 ·

Prima iubită a lui Ludwig van Beethoven şi-a încheiat viaţa în Timişoara, departe de cel care a adorat-o zeci de ani şi pe care l-a inspirat pentru unele compoziţii. Sursa: North Photo

În prima perioadă a creaţiei sale, pe când era îndrăgostit de o femeie cu care s-a văzut doar o săptămână şi care urma să nu fie a lui niciodată, Ludwig van Beethoven a dăruit lumii câteva compoziţii celebre, de la Cvartetul în La major op.18, la un Adaggio din Cvartetul în Do major, Sonata pentru violoncel şi o parte din Simfonia I în Do major.

Muzicologii par a fi de acord că în toate acestea se regăseşte, de fapt, parfumul unei femei, prima iubire a compozitorului, născută în Köln şi care şi-a găsit sfârşitul la Timişoara.

Un Beethoven îndrăgostit, in spirat de o jună blondă care, în cele din urmă, avea să prefere haina militară geniului muzical, Johanna d’Honrath devenită, după căsătorie, Johanna von Greth. Profesoara Luciana Ianculescu, din Timişoara, a dedicat trei ani studierii acestei poveşti, cercetările sale urmând să fie incluse într-un volum care va fi lansat anul acesta.

Dragoste la prima vedere

Între Beethoven şi Jeanette a fost dragoste la prima vedere, spun cei care au cercetat istoria lor. S-au născut în acelaşi an, 1770. La 16 ani, ieşită din şcoala-mănăstire a ursulinelor, Jeanette a început să cânte în corul celebrei catedrale din Köln şi al teatrului orăşenesc.

După cum e portretizată de cronici, în zilele noastre ar fi ajuns star de cinema sau fotomodel: blondă natural, cu o frumuseţe ieşită din comun. O fiinţă care deborda, permanent, de fericire. Peste toate acestea, avea un glas nemaipomenit, care o făcea să se remarce.

În acest context, s-a împrietenit cu Eleonora von Breuning, fiica consilierului Bonn-ului, iar în 1787 a fost invitată în casa acesteia, două săptămâni.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SUA vinde României rachete AIM-9X Sidewinder Block II, care vor dota avioanele F-16 Fighting Falcon. Cât costă noile arme

Ziare.com acum o ora
SUA aprobă vânzarea de rachete AIM-9X Sidewinder Block II către România. Achiziţia, anunțată vineri, 10 mai, va asigura înzestrarea aeronavelor multirol F-16 Fighting Falcon ale Forţelor Aeriene Române, iar suma totală a contractului este de ordinul

Starea de sănătate a actorului Florin Piersic este stabilă

Radio Mures acum 19 minute
Starea de sănătate a actorului Florin Piersic este stabilă, el este internat în secţia de terapie intensivă la Spitalul Foişor din Capitală, sprecializat în Ortopedie-Traumatologie. Ieri actorul a fost operat de urgenţă de o echipă de doctori ortope

De astăzi, 10 mai 2024, începe campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale

Ziua Constanta acum 2 ore
Campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale începe vineri şi se va încheia pe data de 8 iunie, la ora 7,00. Autoritatea Electorală Permanentă a anunţat că peste 18,96 milioane de cetăţeni cu drept de vot erau înscrişi î

Baxuri cu carne împrăştiate pe autostrada A1 în vestul ţării, în urma unui accident

Press Alert acum 2 ore
Foto: Arhivă Baxuri cu carne sunt împrăștiate pe A1, în zona localității Șoimuș, județul Hunedoara, după un accident. Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române informează că, la această oră, circulația rutieră este restricționa

Fermierii vor primi subvenţia de 100 de euro începând din 15 mai

Radio Mures acum 19 minute
Plata subvenţiei de 100 de euro/hectar pentru sectorul vegetal pe cadrul de criză Ucraina, respectiv 100 euro/echivalent UVM pentru sectoarele suin şi avicol pentru capacitatea de producţie în condiţii minime de bunăstare, va demara în jurul datei d

Doi poliţişti din Paris au fost răniţi după ce un bărbat i-a împuşcat în interiorul secţiei de poliţie

News.ro acum o ora
Un bărbat a împuşcat şi a rănit doi agenţi de poliţie din Paris după ce a pus mâna pe una dintre armele poliţiştilor în timp ce era reţinut într-o secţie de poliţie, a declarat vineri şeful poliţiei din Paris, Laurent Nunez, confirmând informaţiile

Ritualuri de Izvorul Tămăduirii, pentru vindecarea bolilor. Semnificația sărbătorii și ce este interzis să facem azi

Adevarul acum 44 minute
Într-o zi însemnată din calendarul creștin ortodox, românii celebrează Izvorul Tămăduirii pe 10 mai, respectând tradițiile și obiceiurile străvechi. Sărbătoarea, notată cu cruce roșie în calendar, comemorează una dintre minunile atribuite Maicii Dom

Vladimir Putin l-a propus pe Mihail Mișustin pentru un nou mandat de premier al Rusiei

Libertatea acum o ora
Președintele rus Vladimir Putin a înaintat Dumei de Stat, camera inferioară a parlamentului rus, candidatura lui Mihail Mișustin pentru un nou mandat în fruntea guvernului rus, a anunțat președintele Dumei de Stat, Viaceslav Volodin, relatează Reute

Temperaturi ridicate, dar și ploi în cea mai mare parte a țării. Prognoza meteo până pe 10 iunie

Libertatea acum 57 minute
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo, valabilă în perioada 13 mai - 10 iunie 2024. Meteorologii anunță temperaturi normale sau peste cele obișnuite, dar și ploi în cea mai mare parte a țării.

Putin propune ca Mişustin să fie numit din nou prim-ministru

News.ro acum 3 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a propus ca Mikhail Mişustin să fie numit din nou prim-ministru, a anunţat, vineri, preşdintele camerei inferioare a Parlamentului, ceea ce ar însemna păstrarea şefului tehnocrat al lui Putin la conducerea Guvernului,

Vremea

București
acum

17°
vin.

10°/20°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/16°
lun.

11°/20°
Iasi
acum

17°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/19°
dum.

9°/18°
lun.

7°/17°
Constanta
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

12°/18°
dum.

12°/16°
lun.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

vin.

7°/18°
sâm.

9°/19°
dum.

9°/16°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

15°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
lun.

9°/22°