Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Madonna, aşteptată la Bucureşti de admiratori celebri

Publicat in Adevarul, luni 24 august 2009 · ·

Regina muzicii pop a exercitat dintotdeauna o mare atracţie asupra oamenilor obişnuiţi, dar şi asupra vedetelor. Cântăreaţa are numeroşi admiratori şi printre celebrităţile din România. Dana Săvuică şi Andreea Raicu vor merge la concertul din Parcul Izvor. Dana Săvuică este unul dintre fanii declaraţi ai Madonnei şi va fi prezentă la concertul de la 26 august, din Parcul Izvor. Fostul model a mai participat până acum la două concerte ale artistei preferate.

„Am fost la spectacole din ultimele două turnee, «Confesions On a Dance Floor» şi «Sticky & Sweet», ambele la Amsterdam. Mi-a plăcut extrem de mult atmosfera acolo, au venit fanii înrăiţi ai Madonnei, cei care cunosc toate melodiile şi toate versurile. Am sărit în sus ca apucaţii. Abia aştept să revăd spectacolul din turneul «Sticky & Sweet» şi în România, pentru că acesta mi s-a părut cel mai reuşit“, spune Dana Săvuică.

„Ea nu mai dansează atât de mult, şi-a dezvoltat vocea, arată latura artistică. Acum este în altă fază a carierei, aceea a melanjului de stiluri muzicale şi de melodii. Oricum, ea a arătat de-a lungul carierei că ţine pasul cu trendurile, ba chiar le formează. A cântat cu artişti precum Justin Timberlake şi Pharell, adică artişti în vogă, ceea ce înseamnă că este la fel de modernă“, adaugă Dana Săvuică.

De aceeaşi părere este şi Andreea Raicu. „Voi merge la acest concert, deşi am mai văzut-o acum doi ani, la Paris. Nu sunt fan al Madonnei, dar sunt fascinată de modul în care reuşeşte să se reinventeze de fiecare dată. Am rămas extrem de impresionată după showul de la Paris şi abia aştept să merg şi la concertul de la Bucureşti, să văd ce va face acum“, mărturiseşte Andreea.

Oboseală sau regie?

Despre prestaţia live a Madonnei în turneul „Sticky & Sweet“, Dana Săvuică spune că este diferită faţă de cele din turneele precedente

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur în România, vineri dimineața. Județul în care a avut loc seismul de 3,5 grade

Ziare.com acum 21 minute
Un cutremur cu magnitudinea de 3,5 grade pe Richter s-a produs, vineri dimineaţa, la ora locală 2:05, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (

Elevii și preșcolarii intră în vacanță! Când vor reveni la cursuri

Ziua Constanta acum 59 minute
Elevii și preșcolarii intră de astăzi, 26 aprilie 2024 în vacanţă, după finalizarea cursurilor. Potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, elevii vor reveni la cursuri miercuri, 8 mai 2024. Vacanţa de vară va începe vineri, 21 iunie, du

Temperaturi mai ridicate decât cele normale. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum o ora
Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele specifice perioadei, până la sfârșitul lunii mai, cu excepția săpătămânii 6 – 13 mai, când vor fi normale pentru această etapă, se arată în prognoza pe următoarele patru săptămâni. Săptămâna 29 aprilie –

Muzeul Luvru se transformă în sală de sport înainte de Jocurile Olimpice de la Paris - VIDEO

News.ro acum o ora
Pentru a marca Jocurile Olimpice din Franţa, Muzeul Luvru propune sesiuni sportive matinale în mijlocul unora dintre cele mai frumoase colecţii ale sale. Cel mai vizitat muzeu din lume oferă o nouă experienţă "Courez au Louvre", "o sesiune de pregăt

Un tribunal ucrainean dispune arestarea preventivă a ministrului demisionar al agriculturii

News.ro acum 50 minute
Un tribunal ucrainean a ordonat vineri ca ministrul agriculturii, Mîkola Solski, care îşi anunţase joi demisia, să fie plasat în arest preventiv în urma acuzaţiilor privind implicarea sa într-o achiziţie ilegală de terenuri deţinute de stat în valoa

Cutremur în Buzău. Ce magnitudine a avut seismul

Mediafax acum 47 minute
Seismul cu magnitudinea ml 3,5 a avut loc la ora 2.05, adâncimea de 141.9 km. Cutremurul s-a produs în apropierea oraşelor Focşani, Sfântu-Gheorghe, Buzău, Braşov şi Ploieşti. ULTIMELE ȘTIRI Macron avertizează că Europa e în pericol și propune dotar

Statele Unite încurajează Germania să trimită Ucrainei rachete Taurus cu rază lungă de acţiune

Ziare.com acum 2 ore
Statele Unite speră că recenta decizie a Washingtonului de a trimite rachete cu rază lungă de acţiune Ucrainei va încuraja Germania să facă acelaşi lucru, deși Berlinul a exclus asta până acum, a declarat joi un oficial american, transmite AFP. Wash

Horoscop pentru vineri, 26 aprilie 2024! Se anunță petreceri și întâlniri romantice pentru unii nativi

Ziua Constanta acum o ora
Berbec S-ar putea sa iei legatura cu cineva aflat departe de granitele tarii sau sa te ocupi de detaliile unei calatorii. Amblele variante iti sunt sustinute de astre, asa incat bucura-te de tot ce ti se iveste acum. Pe de alta parte, iti sunt recom

GlaxoSmithKline dă în judecată Pfizer şi BioNTech pentru tehnologia vaccinului Covid-19

News.ro acum 2 ore
GlaxoSmithKline a dat în judecată Pfizer şi BioNTech în instanţa federală din Delaware, joi, acuzându-le că au încălcat brevetele GSK legate de tehnologia ARNm (ARNm) în vaccinurile de succes împotriva COVID-19 ale companiilor, transmite Reuters. GS

India începe să voteze în a doua fază a alegerilor

Mediafax acum 2 ore
India a început vineri să voteze în cea de-a doua fază a celor mai mari alegeri din lume, în timp ce premierul Narendra Modi şi rivalii săi ridică tonul campaniei, concentrându-se asupra unor subiecte fierbinţi precum discriminarea religioasă, acţiu

Vremea

București
acum

11°
vin.

9°/16°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

10°
vin.

9°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

12°
vin.

11°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

vin.

5°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
Timisoara
acum

vin.

6°/17°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°