Printre primele întrebări pe care un tânăr absolvent de facultate le aude la un interviu de angajare este dacă are experienţă în domeniu. Iar pentru cei care s-au axat doar pe studiu, răspunsul e negativ. Există, însă, alternative prin care se poate câştiga experienţa, una dintre ele fiind educaţia non-formală.
„Pentru noi, educaţia non-formală este un concept pe care îl promovăm alături de cel de angajabilitate. De fapt, aceasta este un complement al educaţiei formale, cea care se face în şcoală, şi cuprinde training-uri, şcoli de vară, workshopuri”, explică Simona Iftimescu, cea care, alături de echipa pe care o conduce în cadrul organizaţiei Link Education and Practice (LEAP), a pus bazele primului eveniment dedicat acestui tip de educaţie.
Zilele Educaţiei Non-Formale
Săptămâna viitoare debutează primul eveniment dedicat educaţiei non-formale, organizat de LEAP. Astfel, între 13 şi 15 aprilie, sunt programate Zilele Educaţiei Non-Formale prin care se urmăreşte promovarea metodelor de educaţie non-formală şi a conceptului de angajabilitate, asupra căruia s-a aplecat organizaţia.
Evenimentul, care cuprinde lansarea unui ghid al angajabilității și a unui portal, workshopuri și traininguri susținute de specialiști, proiecții de film si multe alte activități, se va desfășura simultan, în mai multe locuri din București: ArCuB, Casa de Cultură a Studenților, Euro<26 și Casa Universitarilor.
În cele trei zile vor vea loc cursuri susţinute de partenerii LEAP, abordând teme ca antreprenoriatul social (Euro<26), managementul voluntarilor, drepturile copilului (Organizația Salvați Copiii România), workshop-uri de scriere creativă (Mario Barangea), atelier de povești, lecție de teatru și improvizație (A treia Cafea).
De asemenea, sunt programate ateliere de educaţie non-formală prin artă (MaiArt), de oportunități pentru studenți (Mihail Mușat) și