Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Amnesty International acuză Siria de crime împotriva umanităţii

Publicat in Romania Libera, miercuri 6 iulie 2011 ·

Amnesty International a cerut ONU să lanseze o anchetă vizând violenţele din Siria, spunând că reprimarea manifestaţiilor prodemocraţie de către regim ar putea reprezenta crime împotriva umanităţii, anunţă NewsIn.

Într-un raport, organizaţia a prezentat mai multe cazuri de tortură, decese în arest şi detenţie arbitrară. Toate au legătură cu un raid al armatei în satul Tell Kalakh, din nordul ţării.

Amnesty cere Consiliului de Securitate al ONU să sesizeze Curtea Penală Internaţională de Haga în privinţa Siriei.

"Declaraţiile pe care le-am auzit de la martori la evenimente din Tell Kalakh prezintă o imagine tulburătoare a unor abuzuri sistematice, ţintite, pentru a înăbuşi mişcările de revoltă", a declarat directorul adjunct pentru Orientul Mijlociu şi nordul Africii, Philip Luther.

Martori au spus Amnesty International că forţele de securitate siriene au deschis focul asupra familiilor care fugeau din localitate în 14 mai, ziua în care armata a intrat în Tell Kalakh, situat în apropiere de graniţa cu Libanul.

Cel puţin o persoană, Ali al-Basha, în vârstă de 24 de ani, a fost ucis de luneştişti, iar ambulanţa care îi transporta cadavrul a fost vizată de focuri de armă, au declarat martori din Liban sau contactaţi telefonic.

Amnesty nu are acces în Siria.

În următoarele zile, nenumăraţi bărbaţi din localitate au fost strânşi şi arestaţi. Majoritatea au fost torturaţi, afirmă organizaţia prentru drepturile omului.

Într-unul dintre cazuri, soldaţii care transportau deţinuţi au numărat câţi au fost arestaţi stingând ţigări aprinse pe ceafa lor, scrie Amnesty în raport.

Documentul prezintă şi cazul unui tânăr în vârstă de 20 de ani, identificat drept Mahmoud, care spune că a fost închis timp de aproape o lună, dintre care cinci zile la un centru de detenţie din Homs, unde a fost legat în poziţii foarte incomode şi a fost to

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Accident grav pe DN1, în judeţul Bihor. Patru persoane au murit

Mediafax acum o ora
Iniţial, poliţiştii au anunţat că două persoane aflate în maşină au decedat, iar două sunt în stare critică. Salvatorii din cadrul ISU Bihor au început manevrele de resuscitare, însă, niciuna dintre victime nu a răspuns, fiind declarate decedate. As

Prognoza meteo pentru următoarele 4 săptămâni: vară în toată regula

Mediafax acum 2 ore
Termperaturile vor depăşi mediile obişnuite pentru luna iunie pe parcursul următoarelor patru săptămâni. Ploile vor fi deficitare, potrivit prognozei pentru perioada 27 mai - 24 iunie.

Mai mulţi romi, filmaţi în timp ce terorizează o familie din Timişoara/ Imagini publicate de primarul Dominic Fritz - FOTO, VIDEO

News.ro acum 41 minute
Primarul municipiului Timişoara, Dominic Fritz, a făcut publice imagini de pe o cameră de supraveghere în care se poate vedea cum o mai mulţi cetăţeni de etnie romă terorizează o familie din Timişoara. Edilul a făcut apel la instituţiile statului pe

Accident între un autobuz plin cu 20 de călători și o dubă de transport marfă: Unul dintre șoferi a murit, 3 persoane rănite

Ziare.com acum 2 ore
O persoană a decedat, iar alte trei au fost rănite în urma unui accident produs marţi dimineaţă, 28 mai, între Râşnov şi Predeal, între un autobuz şi o dubă de transport marfă. ”Accident rutier pe DN 73 A, între localităţile Râşnov şi Predeal, intre

Apelul lui Zelenski către Occident: Forţaţi Rusia să facă pace

Mediafax acum 27 minute
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski i-a îndemnat pe liderii occidentali să exercite presiuni asupra Rusiei pentru a face pace, folosind ,,toate mijloacele" necesare. Liderul de la Kiev a declarat de mai mult timp că nu va negocia direct cu Rus

Evaluarea Națională la clasa a VI-a. Marți elevii susțin proba la Limbă și comunicare

HotNews acum 3 ore
Elevii din clasa a VI-a susțin marți prima probă de la Evaluarea Națională 2024, la Limbă și comunicare. Timpul de rezolvare al subiectelor este de o oră. Elevi la examenFoto: Inquam Photos / George Calin HotNews.ro va publica - imediat ce acestea v

Fetița de 2 ani și 5 luni DISPĂRUTĂ în Dolj este de negăsit

Gandul acum o ora
Raisa Maria Nicoleta Stan, fetița de 2 ani și 5 luni dispărută de acasă, din comuna Breasta, județul Dolj, a fost căutată toată noaptea de luni spre marți, 28 mai, dar este în continuare de negăsit. O echipă întreagă a fost mobilizată pentru găsirea

Evaziune, contrabandă, șantaj și camătă sunt cauzele a peste 150 de percheziții efectuate de polițiști, marți dimineața

Ziare.com acum 2 ore
Peste 150 de percheziţii au loc marţi dimineaţă în Bucureşti şi în mai multe judeţe, în cadrul a 34 de acţiuni vizând infracţiuni de evaziune fiscală, de mediu, de contrabandă, de corupţie, de înşelăciune, şantaj şi camătă. ”La data de 28.05.2024, î

Peste 150 de percheziţii pentru combaterea infracţiunilor economice

Mediafax acum 2 ore
Poliţia Română şi Parchetul General coordonează, marţi dimineaţa, o operaţiune de combatere a infracţiunilor economico-financiare şi a celor de natură judiciară. Au fost peste 150 de percheziţii domiciliare.

Medicamentele care vor fi retrase din farmaciile din România, de săptămâna viitoare

Adevarul acum 3 ore
Șapte medicamente de pe piață vor fi retrase pentru că nu respectă standardele de conformitate.

Vremea

București
acum

16°
mar.

14°/22°
mie.

13°/24°
joi

14°/26°
vin.

17°/29°
Iasi
acum

17°
mar.

12°/23°
mie.

13°/16°
joi

12°/23°
vin.

14°/27°
Constanta
acum

18°
mar.

13°/18°
mie.

13°/21°
joi

15°/20°
vin.

17°/23°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

12°/20°
mie.

12°/20°
joi

13°/20°
vin.

13°/24°
Timisoara
acum

18°
mar.

11°/24°
mie.

12°/24°
joi

12°/25°
vin.

14°/26°