A fost subiectul neglijat al Consiliului European din 22 mai, dintr-un anumit motiv: în timp ce evaziunea fiscală, “starul” summitului, “cîntăreşte” aproape 1 000 de miliarde de euro pe an în Europa, dependenţa energetică a Vechiului Continent în materie de combustibili fosili nu valorează “decît” 388 de miliarde de euro pe an.

DE ACELASI AUTOR Proastă aniversare Singuri la masă Buget şi democraţie Războiul acesta ne priveşte pe toţi Totuşi, problema aprovizionării cu energie a fost discutată mult timp de cele Douăzeci şi Șapte. În contextul unei economii în stagnare, liderii europeni mizează pe o scădere a facturii la electricitate pentru a inversa tendinţa şi a relansa competitivitatea companiilor. Fascinaţi de exemplul Statelor Unite, unde relansarea economică este stimulată de o energie mai ieftină datorită exploatării gazelor şi petrolului de şist, şi terorizaţi de evoluţia tarifelor la electricitate, liderii europeni vizează un triplu obiectiv: garantarea unor tarife accesibile clienţilor, reducerea facturii la importurile de energie şi asigurarea unei producţii interne continue. Totul, bineînţeles, respectînd angajamentele asumate în materie de reducere a emisiilor de dioxid de carbon.

Pentru a ajunge la acest miracol, ar trebui nu doar ca statele membre să îşi depăşească interesele naţionale – iar energia este unul dintre domeniile în care interesul naţional prevalează în mod sistematic în cadrul UE -, ci ar fi nevoie şi de investiţii masive în energiile “verzi”, ar trebui create noi instalaţii de producere a energiei termice şi infrastructuri pentru transportul materiilor prime şi electricităţii. Un cost estimat de Herman Van Rompuy la “1 000 de miliarde de euro de acum pînă în anul 2020”. 1 000 de miliarde…, nici mai mult, nici mai puţin.

În acelaşi timp, a reamintit preşedintele Consiliului European în conferinţa de pr