Laverne Everett din SUA a vrut să celebreze împlinirea a 80 de ani într-un mod cu totul deosebit: sărind pentru prima dată în viaţă cu paraşuta. Lucrurile au luat, însă, o turnură care putea fi tragică, dar până la urmă s-a dovedit foarte amuzantă.
Deşi la început spunea că de-abia aşteaptă să sară, în filmarea săriturii se observă cum Laverne se ţine cu mâinile de fuzelajul avionului. La câteva secunde după ce instructorul reuşeşte în sfârşit să sară cu ea, partea de sus a harnaşamentului femeii se desprinde, iar aceasta continuă plonjonul cu picioarele în sus. Ba mai mult, Laverne a avut bluza trasă peste faţă tot timpul saltului, astfel că nu s-a putut bucura niciun moment de cadoul pe care şi l-a făcut singură pentru aniversarea a 80 de ani.
Până la urmă, Laverne şi instructorul său au aterizat cu bine, iar înregistrarea saltului a fost urcată pe YouTube, strângând peste 140.000 de vizualizări în doar două zile.
Laverne spune că nici nu a realizat ce s-a întâmplat până nu a văzut filmuleţul. „Nu am văzut nimic, ştiam doar că trebuie să mă ţin bine”, a declarat femeia, conform Huffington Post.
Întâmplarea este de anul trecut, însă filmuleţul a fost urcat abia anul acesta pe YouTube. Iar Laverne, care acum are 81 de ani, spune că mai are o dorinţă pentru o altă zi de naştere: să conducă o maşină de curse.
Laverne Everett din SUA a vrut să celebreze împlinirea a 80 de ani într-un mod cu totul deosebit: sărind pentru prima dată în viaţă cu paraşuta. Lucrurile au luat, însă, o turnură care putea fi tragică, dar până la urmă s-a dovedit foarte amuzantă.
Deşi la început spunea că de-abia aşteaptă să sară, în filmarea săriturii se observă cum Laverne se ţine cu mâinile de fuzelajul avionului. La câteva secunde după ce instructorul reuşeşte în sfârşit să sară cu ea, partea de sus a harnaşamentului femeii se desprinde, iar ac