Mesajul a fost trimis. Multumesc!

15 copii veniţi în excursie la Suceava şi-au petrecut noaptea în Căminul Cultural din Grăniceşti

Publicat in Monitorul de Suceava, sâmbătă 23 martie 2013 ·

Un grup de 15 copii, de la clasa pregătitoare până la clasa a III-a, nu vor uita niciodată excursia pe care dascălii lor de la Şcoala din Muşeniţa au organizat-o la Suceava. Ignorând avertizarea de cod galben emisă încă de miercuri, profesorii au venit cu cei 15 copii în vizită la Planetariul din Suceava. Se întâmpla ieri, când judeţul a fost pus la pământ de ninsori şi viscol. Vizita în municipiul Suceava s-a lungit până seara, iar la întoarcerea spre Muşeniţa au apărut şi necazurile. Microbuzul care-i transporta pe copii şi pe cei trei dascăli care i-au însoţit a rămas blocat pe drumul european E85, în apropierea localităţii Grăniceşti, din cauza unui tir care a derapat şi s-a pus de-a curmezişul pe şosea. După ce au aşteptat în zadar deblocarea drumului, copiii şi dascălii au fost duşi de jandarmi în Căminul Cultural din Grăniceşti. Pentru că şi în zona Ratoş erau blocaje din cauza vântului care a suflat cu 90 km/h, autorităţile au decis să reţină la Grăniceşti întreg grupul de excursionişti. În interiorul căminului au fost improvizate paturi din saltele şi copiilor li s-au adus pături, alimente şi ceaiuri calde. De aseară, din jurul orei 20.00, şi până astăzi la prânz, copiii au rămas practic prizonieri. În această perioadă au primit mese calde atât din partea Primăriei Grăniceşti, cât şi din partea Prefecturii Suceava. Reprezentanţii Prefecturii Suceava spun că au luat legătura cu părinţii, pe care i-au anunţat că situaţia este sub control şi viaţa micuţilor nu este în pericol.

Un grup de 15 copii, de la clasa pregătitoare până la clasa a III-a, nu vor uita niciodată excursia pe care dascălii lor de la Şcoala din Muşeniţa au organizat-o la Suceava. Ignorând avertizarea de cod galben emisă încă de miercuri, profesorii au venit cu cei 15 copii în vizită la Planetariul din Suceava. Se întâmpla ieri, când judeţul a fost pus la pământ de ninsori şi viscol.

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O stradă din centrul Clujului s-a prăbușit. Traficul a fost restricționat

Ziare.com acum 44 minute
O alunecare de teren s-a produs pe o stradă din Cluj-Napoca, fiind afectată una dintre benzi, pe o lungime de 20 de metri. Traficul auto a fost restricţionat, iar zona este monitorizată de echipaje ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă şi P

Regele Charles al III-lea îşi reia începând de marţi activităţile publice, după mai multe săptămâni de repaos, din cauza unui cancer

News.ro acum 9 ore
Regele Charles al III-lea se pregăteşte să-şi reia activităţile publice - începând de săptămâna viitoare -, în contextul în care medicii săi consideră ”foarte încurajatoare” progresele stării sale de sănătate după ce s-a anunţat că suferă de cancer,

Zeljko Kopic își asumă răspunderea după Dinamo - Voluntari, 1-1: „Am făcut tot ce am putut, dar nu am câștigat!”

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Zeljko Kopic, antrenorul „câinilor roșii”, și-a exprimat dezamăgirea la finalul meciului - , scor 1-1, partidă care menține gruparea pe locul 15 retrogradabil direct și la finalul etapei a 7-a din play-out-ul Superligii.

SUA anunță un ajutor militar de 6 miliarde de dolari pentru Ucraina. Va permite Kievului să „stabilizeze prima linie” VIDEO

Ziare.com acum 22 minute
Lloyd Austin, ministrul american al Apărării a anunţat vineri, 27 aprilie, o nouă componentă de asistenţă militară pentru Ucraina în valoare de şase miliarde de dolari, într-un moment în care Washingtonul încearcă să recupereze întârzierile în livră

Costin Amzăr, plin de amărăciune după Dinamo - Voluntari: „Suntem blestemați!”

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Costin Amzăr (20 de ani), fundașul stânga al „câinilor roșii” a avut un discurs al damnării la finalul meciului - , scor 1-1.

UPDATE - CFR SA: Întârziere de 310 minute pentru un tren Piteşti-Bucureşti Nord/ Locomotiva s-a defectat şi s-a staţionat 191 de minute până a ajuns alta/ CFR Călători: Călătorii nu au ajuns în 300 de minute la Bucureşti, ci într-un timp rezonabil

News.ro acum 8 ore
Trenul RE 13211 care circulă pe ruta Piteşti-Bucureşti Nord a ajuns, vineri seară, la destinaţie, cu o întârziere de 310 minute, după ce locomotiva s-a defectat, afirmă reprezentanţii CFR SA, care au explicat că locomotiva de ajutor a fost aşteptată

Ciolacu, după ce o asociaţie civică din Iaşi i-a cerut explicaţii fiindcă a spus că „Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”: Nu a fost nimic peiorativ. Departe de mine să jignesc pe cineva

News.ro acum 13 ore
Premierul Marcel Ciolacu a explicat, referitor la afirmaţia pe care a făcut-o, joi la Timişoara, atunci când a spus că „Buzăul nu e în Moldova şi vă rog frumos să nu mă jigniţi”, că este „moldovean aşa cum sunt ardelean, bănăţean, oltean sau bucovin

Burduja: Dacă Firea era o alternativă pentru Primăria Capitalei, nu m-aş fi înscris în cursă / Sunt trei candidați care reprezintă trecutul

G4Media acum 10 ore
Candidatul PNL la funcţia de primar al Capitalei, Sebastian Burduja, afirmă că s-a înscris într-o cursă electorală „strânsă”, în care sunt „patru candidaţi cu şanse”, iar voturile se vor fragmenta, transmite Agerpres. „Din păcate, fiecare zi care a

Traian Băsescu: E o clasă politică incompetentă/ Ciolacu e preşedintele PSD. Comparaţi-l cu Năstase, ca şi calibru/ Ciucă, nea Nicu, generalul, este preşedintele liberalilor. Comparaţi-l cu Stolojan, comparaţi-l cu Stoica

News.ro acum 10 ore
Fostul preşedinte Traian Băsescu afirmă că liderii celor două mari partide din România, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, nu se pot compara ”ca şi calibru” cu unii dintre predecesorii lor. Băsescu e de părere că România s-a transformat în bine, dator

Stoltenberg dă asigurări într-un discurs la Berlin că Ucraina încă mai poate învinge Rusia şi cere Occidentului să-şi respecte promisiunile cu privire la trimiterea de ajutoare militare. ”În ultimele luni, aliaţii din NATO nu au oferit susţinerea promisă”

News.ro acum 11 ore
Ucraina poate încă să înfrângă Rusia, a apreciat secretarul general al NATO Jens Stoltenberg într-un discurs, la Berlin, şi a dat asigurări că nu este prea târziu ca Kievul să învingă - cu condiţia ca Occidentul să-şi respecte promisiunile în privin

Vremea

București
acum

sâm.

9°/21°
dum.

12°/22°
lun.

13°/21°
mar.

11°/14°
Iasi
acum

sâm.

7°/20°
dum.

11°/22°
lun.

10°/21°
mar.

10°/22°
Constanta
acum

10°
sâm.

10°/14°
dum.

12°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/14°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

5°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/19°
Timisoara
acum

sâm.

7°/20°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

10°/22°