Zi de joi, aproape la fel de obositoare ca şi cea de ieri la Cabinetul 2. Ieri au fost două şedinţe însă, azi una singură.
Între 9:55 şi 18:15 au fost chemaţi, pe rând, în biroul ei, Radu Bălan, Barbu Petrescu, Emil Bobu, Constantin Olteanu, Silviu Curticeanu (de două ori), Ilie Văduva, Ion Dincă, Ioan Totu şi Vasile Bărbulescu.
Şedinţele prezidate de Nicolae Ceauşescu pe teme financiare se ţineau lanţ în ultima perioadă. Între 10:05 şi 10:20 s-a dezbătut "vămuirea pe februarie". Ieri după-amiază fusese altă "şedinţă de lucru" – preţurile în lei şi valută a unor produse. Legate toate, desigur, de achitarea datoriei externe.
În acestea şi-au consumat mulţi nervii şi energia. Avem însă o singură relatare – a şefului Cancelariei Silviu Curticeanu (căci finanţiştii care-au făcut ulterior cariere politice de succes "nu-şi mai amintesc").
În "Mărturia unei istorii trăite" (Albatros, 2000), acesta povesteşte: "La început nedumerirea şi apoi supărarea erau determinate de faptul că datoria externă, deşi îngheţată prin necontractarea unor noi credite, se schimba de la lună la lună, datorită fluctuaţiilor cursului valutar; Ceauşescu nu putea sau nu voia să înţeleagă acest lucru şi îi acuza pe cei din domeniul bancar-financiar de fals, iar pe mine mă obliga să-i scot materialele anterioare care, bineînţeles, cuprindeau alte cifre, în raport cu structura în valută a datoriei externe şi de fluctuaţiile cursului valutar; am încercat de multe ori în linişte, cu documentare serios întocmite, să-i explic motivele diferenţelor de la o perioadă la alta, dar totul a fost în zadar, alegându-mă, în cele din urmă, cu pierderea încrederii în mine. A mers atât de departe cu neîncrederea, încât a ajuns, ca un funcţionar de ţară, să semneze personal pentru ne-schimbare fiecare pagină a materialelor ce i se
