În fiecare an, pe 21 mai, creştinătatea cinsteşte pe Sfinţii Împăraţi Constantin şi mama sa Elena, ca pe nişte Apostoli ai creştinismului. Anul acesta este un an jubiliar: se împlinesc 1700 de ani de la Edictul de la Milan. Asemenea Sfinţilor, documentul are semnificaţie istorică , contemporană, provocatoare şi europeană.
Motivele pentru care cei doi sunt cinstiţi ca nişte Apostoli sunt numeroase. Încerc o trecere rapidă în revistă a câtorva, care au avut un impact major asupra creştinismului. Sf. Elena a găsit lemnul Sf. Cruci pe care a fost Răstignit Domnul (de aceea a fost supranumită şi Elena Crucii) şi a iniţiat construcţia câtorva biserici în locurile de importanţă maximă: Mormântul de la Ierusalim, Bethleem, Muntele Măslinilor (locul unde Hristos ne-a învăţat „Tatăl nostru“) etc. Dar ea a fost şi sfetnicul creştin al fiului ei, Împăratul Constantin, supranumit cel Mare.
La rândul său, acesta a pus bazele unei relaţii de dialog între Biserică şi autorităţile lumeşti, la vremea aceea imperiale. Astfel, adoptând o poziţie de toleranţă religioasă, contrară mentalităţilor vremii, a dat celebrul Edict de la Milan (313) prin care creştinismul era scos din rândul religiilor ilegale. Apoi s-a preocupat îndeaproape de lucrările Sinodului I Ecumenic, care a stabilit calitatea divino-umană a Mântuitorului. Dincolo de evlavia sa, Împăratul avea şi un motiv administrativ: nevoia de pace socială şi armonie, întrucât polemicile dintre taberele adverse ajunseseră la cote problematice.
Prin toate acestea şi multe altele, cei doi Sfinţi Împăraţi au pus, practic, bazele dezvoltării ulterioare a civilizaţiei creştine. Dar şi atunci, ca şi acum, s-au găsit destule voci care să critice activitatea şi importanţa acordată. Motivul este unul simplu: creştinismul, prin valorile propovăduite, deseori deranjează. Însă multe dintre acuze (dacă nu cumva toate) au co