Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pensia, exportată şi în Olanda

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 1 iulie 2010 ·

Românii care muncesc legal în Olanda primesc un salariu minim brut de 1.400 de euro pe lună şi sunt obligaţi să contribuie la sistemul olandez de pensii. Pot primi însă şi drepturile din ţară.

Cel puţin până la 1 ianuarie 2012, românii care vor să muncească în Olanda vor fi nevoiţi să obţină un permis de muncă, în baza unui contract încheiat în prealabil. Aşa a precizat, astăzi, ministrul olandez pentru afaceri sociale, Jan Piet Hein Donner, potrivit căruia, interdicţiile pe piaţa muncii impuse românilor după aderarea la Uniunea Europeană ar putea fi revizuite abia peste doi ani.

Între timp, autorităţile din cele două state au semnat însă un memorandum, care îşi propune "să îmbunătăţească şi să intensifice cooperarea în domeniul combaterii muncii ilegale". Asta, pe lângă realizarea unor campanii de informare privind condiţiile de muncă din ambele ţări.

3.300 de români, în Olanda

Ministrul Donner a explicat că, anul trecut, în regat erau înregistraţi cu contracte de muncă aproximativ 3.300 de români, "cu o uşoară creştere faţă de 2007". Cei mai mulţi lucrează în construcţii, agricultură sau în servicii, ca independenţi.

Demnitarul a ţinut să precizeze că în Ţara Lalelelor niciun angajat nu poate primi un salariu brut mai mic de 1.400 de euro lunar, sumă care este impozitată cu 35- 40 la sută.

Totuşi, olandezii primesc de obicei salarii mai mari, în baza unor acorduri colective sectoriale, aşa că, "doar între cinci şi zece la sută dintre angajaţii olandezi câştigă, de fapt, salariul minim", a adăugat Donner.

Orice angajat este obligat însă să contribuie cu 2% din salariu la sistemul public olandez de pensii, iar la final, poate primi o pensie de cel puţin 1.000 de euro lunar.

În baza memorandumului încheiat astăzi, pe lângă pensia acordată de statul olandez, românii stabiliţi

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Macron și Jinping propun un ”armistiţiu olimpic” în toate teatrele de război pe durata desfăşurării JO de vară de la Paris VIDEO

Ziare.com acum 47 minute
Emmanuel Macron şi Xi Jinping, preşedinţii Franţei şi Chinei, au pledat luni, 6 mai, pentru un "armistiţiu olimpic" în toate conflictele din lume pe durata desfăşurării Jocurilor Olimpice de vară de la Paris. Acest armistiţiu ar putea fi, de asemene

Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu Joe Biden la Casa Albă

Mediafax acum o ora
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. El va fi primit marţi, la Casa Albă, de către preşedintele SUA, Joe Biden.

Marius Tucă Show începe marți, 7 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: prof. univ. dr. Valentin Stan

Cancan acum 42 minute
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Valentin Stan, istoric și analist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Facebook a decis: "Hristos a înviat" încalcă standardele comunității!

Ziua News acum 10 ore
Sâmbătă, 4 mai, două articole referitoare la Învierea Domnului, publicate pe pagina Rost, au fost cenzurate de Facebook, sub pretextul încălcării „standardelor comunității". Este vorba despre articolulul „Lumina Sfântă a fost primită la Mormântul Do

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 2 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum 2 ore
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

Moscova amenință Londra cu represalii, dacă Ucraina va ataca teritoriul rus cu arme britanice

Wall-Street.ro acum 3 ore
Rusia a avertizat Marea Britanie căm dacă Ucraina va folosi arme britanice pentru a ataca teritoriul rus, cum a sugerat ministrul britanic de externe David Cameron, Moscova ar putea riposta prin atacuri asupra instalaţiilor şi echipamentelor militar

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 3 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Superliga: UTA a învins FCU Craiova, scor 3-1, în play-out

News.ro acum 2 ore
Echipa UTA Arad a învins luni, pe teren propriu, scor 3-1, formaţia FCU Craiova, în etapa a opta a play-out-ul Superligii. UTA Arad s-a impus cu 3-1 după ce a condus cu 3-0. Luckassen a deschis scorul în minutul 6, Rareş Pop a făcut 2-0 în minutul 3

NATO, UE şi SUA condamnă exercițiile nucleară ale Rusiei. Rușii au explicat de ce le-au efectuat

Wall-Street.ro acum o ora
NATO, UE şi SUA au calificat drept iresponsabile exerciţiile militare pentru folosirea unor arme nucleare tactice anunţate mai devreme de Moscova, care şi-a motivat această decizie în urma declaraţiilor unor oficiali occidentali şi implicării crescâ

Vremea

București
acum

20°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/18°
joi

11°/16°
Iasi
acum

20°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

9°/17°
joi

10°/17°
Constanta
acum

11°
lun.

10°/16°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

11°/22°
mar.

13°/20°
mie.

12°/16°
joi

8°/12°
Timisoara
acum

21°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/18°