Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Reghecampf spune că Mihai Costea nu pleacă de la Steaua, iar Răduţ revine în lot

Publicat in Mediafax, joi 9 mai 2013 ·

Antrenorul Laurenţiu Reghecampf a anunţat, joi, într-o conferinţă de presă, că atacantul Mihai Costea nu va pleca de la Steaua, iar mijlocaşul Mihai Răduţ va reveni în lot în această vară după un sezon în care a evoluat sub formă de împrumut la Pandurii Târgu Jiu.

"Vom aduce în vară trei, maxim patru jucători, deci nu vom lăsa foarte mulţi să plece. Mihai Costea este jucătorul nostru şi nu pleacă de la Steaua. Decizia asta este luată de staful nostru, de mine, de patronul nostru şi de Mihai Stoica. Iar Mihai Răduţ va reveni la Steaua. Sunt sigur că el va putea să joace la Steaua. Şi decât să stăm să aducem jucători de câteva milioane mai bine încercăm să îi dăm încredere unui jucător tânăr care a demonstrat în campionatul românesc că are valoare", a spus Reghecampf.

Tehnicianul a menţionat că opt jucători de bază ai echipei Steaua vor intra în vacanţă după partida cu Dinamo de vineri chiar dacă mai sunt de disputat încă trei etape până la finalul actualei ediţii de campionat. "Probabil vor fi opt jucători care vor intra în vacanţă după meciul cu Dinamo. Steaua termină campionatul pe 29 mai, au fost foarte multe meciuri, s-a acumulat mult stres şi aceşti jucători au nevoie de o pauză, de o vacanţă. Pentru că pe 14 iunie noi vom relua pregătirile pentru noul sezon, avem două cantonamente, în Austria şi în Anglia, iar pe 10 iulie este programat primul meci oficial al nostru. Din acest motiv am decis ca jucătorii care au dus greul să aibă trei-patru săptămâni de vacanţă", a afirmat antrenorul.

El a explicat că în ciuda acestui fapt Steaua va încerca să câştige toate meciurile până la finalul sezonului. "Nu tratăm competiţia cu indiferenţă pentru că noi avem un lot foarte puternic. Nu înseamnă că vom juca cu rezervele. Noi vom juca foarte serios şi vom încerca să câştigăm toate meciurile rămase de disputat. Trebuie să se înţeleagă însă că noi din iu

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropierea de Sfântu Gheorghe au fost suspendate. Anunțul Autorității Navale Române

Ziare.com acum 4 ore
Reprezentanţii Autorităţii Navale Române au anunţat sâmbătă seara, 18 mai, că au fost suspendate căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropiere de Sfântu Gheorghe. „Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi

Superliga: CFR Cluj – Farul Constanţa 5-1. Clujenii vor evolua în Conference League

News.ro acum 3 ore
Echipa CFR Cluj a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 5-1, formaţia Farul Constanţa, în ultima etapă din play-off-ul Superligii. Echipa lui Dan Petrescu va juca în Conference League. Clujenii aveau nevoie de victorie pentru a fi siguri că î

ANR Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi, suspendată

Ziua Constanta acum 4 ore
Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi în urma naufragiului a fost suspendată din cauza lăsării întunericului. Vă reamintim că accident de navigaţie a avut loc în această dimineaţă la 26 de mile marine de Sf. Gheorghe. Alerta

Armata israeliană a găsit cadavrul unui alt ostatic ucis pe 7 octombrie. Bărbatul se plimba cu bicicleta când a început atacul Hamas

Ziare.com acum 4 ore
Armata israeliană a anunţat sâmbătă, 18 mai, că forţele sale care operează în Fâşia Gaza au recuperat cadavrul unui ostatic ucis de Hamas în atacul din 7 octombrie. Trupul lui Ron Binyamin a fost găsit alături de alţi trei ostatici ucişi, a căror re

Preşedinta Georgiei a blocat legea „agenţilor străini” care a provocat proteste uriaşe în ţară

Mediafax acum 5 ore
Preşedinta Georgiei a respins legea care a declanşat săptămâni de proteste de stradă, potrivit BBC. Marţi, parlamentarii au adoptat legea controversată care cere ONG-urilor şi presei independente care primesc peste 20% din finanţare de la donatori s

Primii pasageri care au trecut prin noul terminal al Aeroportului Oradea au primit cadouri

Mediafax acum 6 ore
Reprezentanţii aeroportului din Oradea spun că este vorba despre un moment istoric. „Azi, 18 mai 2024, Aeroportul Oradea a marcat un moment istoric prin inaugurarea noului său terminal. Inaugurarea noului terminal al Aeroportului Oradea reprezintă o

Noi tensiuni în cabinetul de război al Israelului: Ministrul Benny Gantz spune că se va retrage din Guvern dacă nu se va adopta un nou plan cu privire la Gaza

HotNews acum 3 ore
Benny Gantz, un popular membru centrist al Cabinetului de război al Israelului, format din trei membri, a ameninţat sâmbătă că va demisiona din Guvern dacă acesta nu va adopta în trei săptămâni un nou plan cu privire la Gaza, decizie care l-ar lăsa

Geoană: „Sistemul de vot este cel mai primitiv din Europa. România nu poate sau nu vrea să-l democratizeze”

HotNews acum 8 ore
Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului, informează Agerpres. Mircea Ge

Box Alexandru Buleu și Erson Huseim, de la CSM Constanța, învingători în Cupa României (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 4 ore
Doi pugiliști de la CSM Constanța au boxat sâmbătă, 18 mai 2024, la Brăila, în finalele Cupei României pentru seniori U-22 și ambii au coborât treptele ringului victorioși. La categoria 51 kg, Erson Huseim s-a dovedit a fi cel mai formă boxer, înv

Bărbatul acuzat de tentativă de asasinare a premierului Slovaciei, plasat în arest preventiv de un tribunal

G4Media acum 9 ore
Un tribunal slovac a decis sâmbătă plasarea în arest preventiv a bărbatului acuzat de tentativă de asasinat împotriva prim-ministrului Robert Fico, a declarat purtătoarea de cuvânt a instanţei, Katarina Kudjakova, citată de TASR, AFP şi Reuters, tra

Vremea

București
acum

14°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/22°
mie.

12°/24°
Iasi
acum

11°
dum.

10°/23°
lun.

10°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/23°
Constanta
acum

11°
dum.

11°/16°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/19°
Cluj-Napoca
acum

10°
dum.

10°/22°
lun.

12°/23°
mar.

13°/23°
mie.

11°/20°
Timisoara
acum

13°
dum.

13°/24°
lun.

13°/26°
mar.

15°/26°
mie.

15°/22°