● Marin Mălaicu-Hondrari, Cartea tuturor intenţiilor, ediţia a II-a, Editura Cartea Românească, 2008.
L-am descoperit, cu uimire, pe Marin Mălaicu-Hondrari abia la această a doua ediţie a celei de-a doua cărţi pe care a publicat-o. N-am reuşit să dau nici de volumul de debut, Zborul femeii pe deasupra bărbatului (Editura Eikon, 2004) şi nici de prima ediţie (Editura Vinea, 2006) a romanului reluat acum la Cartea Românească, cu o recomandare a lui Mircea Cărtărescu ce mi s-a părut incitantă înainte de a citi cartea şi onest-exactă după ce am încheiat-o: "Este o mare bucurie ca, într-o zi - după ce de ani întregi s-au prăbuşit peste tine tone de cărţi inutile, necinstite, snoabe, mincinoase, neruşinate sau numai plictisitoare -, să dai şi de o carte, în fine, adevărată". O carte adevărată în toate sensurile, mai puţin într-unul singur: ca asumată "carte a intenţiilor", romanul lui Hondrari amînă cu fiecare pagină scrierea "adevăratei" cărţi, visate cu ochii pe pereţi, simultane cu viziunea ei şi avînd un limbaj apropiat de "limbajul sinuciderii" - limbajul poeziei autodevoratoare pe care unii (Anne Sexton, de pildă, autoarea versului "suicides have a special language") îl descoperă deodată cu anihilarea.
S-a spus - în diferite feluri - că intenţia (autorului) nu contează, dimpotrivă. "The intentional fallacy", eroarea atribuirii unei intenţii structurante autorului, este o fundătură, iar o carte a "tuturor intenţiilor" nu poate fi decît un hotărît gest antiliterar împotriva literaturii false, mimate, manipulatoare. A-ţi scrie (toate) intenţiile despre o carte (principala fiind aceea de a face literatură, simultan cu declararea "silei de literatură") înseamnă a amîna cartea, a rămîne dincoace de literatură. O carte a intenţiilor nu e însă doar un breviar al erorilor (de apreciere a distanţelor, de lectură, de identificare), ci şi o zonă-limită în care nu
