Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Arbitrii Harabagiu şi Stănescu, suspendaţi pentru influenţarea rezultatului dintre Suceava şi Bacău

Publicat in Monitorul de Suceava, sâmbătă 27 octombrie 2012 ·

Arbitrajul în favoarea Ştiinţei Bacău în meciul cu Universitatea Suceava nu a trecut neobservat ca în alte situaţii de Federaţia Română de Handbal, care a hotărât că cei doi arbitri, Robert Harabagiu şi Silviu Stănescu, au influenţat în mod direct rezultatul final al acestei întâlniri. Această decizie a Comisiei Centrale de Disciplină vine după ce oficialii echipei sucevene au depus un memoriu la federaţie, în care au făcut referire la modul arbitrilor de a fluiera cu unităţi de măsură diferite unele faze identice, de o parte şi cealaltă, mai ales pe finalul meciului terminat cu victoria Bacăului la un gol, 27 – 26.

Sucevenii au fost privaţi de o lovitură de la 7 metri când mai erau 20 de secunde de joc

Directorul tehnic al sucevenilor, Petru Ghervan a menţionat în memoriu faptul că arbitrii au judecat cu unităţi de măsură diferite presemnalizarea şi semnalizare de joc pasiv, apărarea în semicerc la închiderea culoarului, dar şi faptul că pe final, când mai erau două minute de joc, Bacăul a primit un 7 metri fără a exista contact între jucători şi mai mult, când mai erau 20 de secunde, iar Bacăul avea un gol, Acatrinei a pătruns în semicerc, a fost îmbrâncit din săritură, a marcat, dar sucevenii nu au primit decât o lovitură de la 9 metri, acolo unde se impunea un 7 metri şi eliminare.

„Comisia a vizionat meciul de mai multe ori, a studiat raportul observatorului şi ne-a dat dreptate în doleanţele noastre. Pedeapsa pentru influenţarea rezultatului este de minim şase etape sau şase luni competiţionale şi nu mi se pare normal ca Harabagiu şi Stănescu să primească doar trei etape. Din păcate, aşa este regulamentul, federaţia luând în considerare faptul că aceştia nu au antecedente în acest campionat. Personal voi cere la federaţie să se schimbe această regulă şi să se ia în considerare abaterile pe o perioadă de trei ani”, a declarat Petru Ghe

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 12 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 10 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 8 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 8 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 7 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 9 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 8 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

CE Gimnastică: România, locul 4 la feminin în proba pe echipe

HotNews acum 10 ore
​În ultima zi a Campionatelor Europene de Gimnastică de la Rimini, echipa feminină a României a reușit o clasare pe locul al patrulea, în ciuda faptului că timp de trei sferturi a ocupat loc pe podium. Sabrina Maneca-VoineaFoto: DIRK WAEM / Belga Pr

Atacurile ruseşti continuă în Duminica Paştelui ortodox. O persoană a murit, 17 au fost rănite în Harkov

Mediafax acum 8 ore
Guvernatorul regional Oleh Syniehubov, a scris pe Telegram că şase persoane au fost rănite într-un atac cu drone în timpul nopţii asupra districtului Osnovyanskyi din Harkov, al doilea oraş ca mărime din Ucraina, conform Reuters. Alte zece persoane

Vremea

București
acum

11°
lun.

11°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

lun.

9°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

8°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

11°
lun.

11°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°