Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CREŞTE INTENŢIA DE APELARE LA SERVICIILE MEDICALE DIN SISTEMUL PRIVAT

Publicat in Actualitatea botosaneana, luni 30 ianuarie 2012 ·

    Analizând dinamica apelanţilor la serviciile medicale private din București, se observă faptul că, dacă în anul 2004 numai 34,1% dintre persoanele intervievate au apelat la acest tip de serviciu, anul trecut s-a înregistrat o creştere de 50 de puncte procentuale.   În ciuda crizei economice care a afectat bugetele românilor, trendul crescător s-a reluat începând cu anul 2009 (de la 56,9% în 2009, la 84,1% în 2011), principalele motive fiind următoarele: ·         expansiunea clinicilor şi a spitalelor private şi mărirea capacităţii acestora de a trata mai mulţi pacienţi; ·         profesionalismul şi amabilitatea personalului, precum şi dotarea tehnică a clinicilor/spitalelor private; ·         dificultăţile financiare şi starea precară a sistemului public de sănătate.     Disponibilitatea bucureştenilor de a apela la serviciile medicale private este vizibilă şi în intenţia acestora de a apela la serviciile unui spital privat în cazul în care vor avea nevoie (63,4%).    În acest context, mai mult de 85% dintre locuitorii capitalei ar apela la serviciile unui spital privat, chiar dacă ar trebui să plătească mai mult decât ar plăti (formal sau informal) într-un spital de stat (44,8% ar apela la astfel de servicii chiar dacă ar trebui să plătească o sumă mai mare de bani, 44,1% dacă suma de bani pe care ar trebui să o plătească în plus nu ar fi prea mare).       Studiul MEDIBUS 2011 a fost realizat prin tehnica intervievării telefonice asistată de calculator (CATI) în Bucureşti şi oraşele cu peste 100.000 locuitori. Populaţia ţintă a fost constituită din persoanele adulte (18 - 65 ani inclusiv). În realizarea studiului MEDIBUS au fost folosite două eşantioane distincte, reprezentative: unul în Bucureşti (800 respondenţi) şi unul în provincie - oraşele cu peste 100.000 locuitori (800 respondenţi), marja de eroare fiind ±3,46%.

Autori: a.b.

    Anali

Articolul in Actualitatea botosaneana >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Corvinul Hunedoara a primit licența de participare în competițiile europene

Press Alert acum 3 ore
< p> UEFA, forul continental al fotbalului european, a comunicat joi Federației Române de Fotbal decizia cu privire la solicitarea clubului Corvinul 1921 Hunedoara de acordare a licenței de participare în competițiile europene. În urma analizării do

Salariul minim va crește din nou. Anunțul făcut de Marcel Ciolacu după discuții cu sindicatele și patronatele

HotNews acum 7 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, după reuniunea Consiliului Național Tripartit în care, alături de Guvern, sunt reprezentate sindicatele și patronatele, că salariul minim pe economie va ajunge la 3.700 de lei brut, începând cu data de 1 iulie. Ma

Marcel CIOLACU, despre audierea generalilor Florin Coldea și Dumitru Dumbravă la DNA: „Să nu mai trăim ce am trăit, trebuie un echilibru”

Gandul acum 2 ore
Marcel Ciolacu, președintele PSD, a comentat, la România TV, chemarea generalilor Coldea și Dumbravă la Direcția Națională Anticorupție, sub acuzația de trafic de influență și spălare de bani. Marcel Ciolacu, președintele PSD și premierul României,

Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, audiat la DNA

Ziua Constanta acum 7 ore
Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Surse judiciare

Polonia şi Grecia cer un ”scut” antiaerian în Uniunea Europeană. ”Europa va fi sigură atât timp cât cerul de deasupra capului va fi sigur”, îi scriu Tusk şi Mitsotakis lui von der Leyen, după străpungerea spaţilor aeriene ale României şi Poloniei de rachete şi drone ruse

News.ro acum o ora
Polonia şi Grecia au cerut joi Uniunii Europene (UE) să se doteze cu un ”scut” anti-aerian, pentru a se apăra mai bine, în plin război între Rusia şi Ucraina, anunţă cele două într-un comunicat comun, relatează AFP. ”Europa va fi sigură atât timp câ

Scholz spune că Uniunea Europeană are nevoie de o colaborare militară mai strânsă

G4Media acum 2 ore
Cancelarul german Olaf Scholz spune că Europa are nevoie de o colaborare militară mai strânsă şi că este în favoarea capacităţii armelor nucleare franceze de descurajare, aşa cum a sugerat preşedintele Emmanuel Macron, pentru a răspunde la ceea ce l

Florian Coldea, audiat la DNA - Ciolacu: Eu observ o activitate la DNA, văd că şi la oamenii politici nu s-a ţinut cont de vreo culoare politică, văd premieri, că nu mai sunt luaţi inculpaţii noaptea. Adică lucrurile sunt într-o normalitate

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, întrebat despre situaţia fostului şef din Serviciul Român de Informaţii Florian Coldea, chemat la DNA, joi, că ”lucrurile sunt într-o normalitate”, iar oamenii nu mai sunt chemaţi noaptea la audieri. ”Ce-mi dores

VIDEO+FOTO Cum au sărbătorit jucătorii celor de la U-BT Cluj-Napoca al patrulea titlu consecutiv? Cu tradiționala baie în Someș!

Gazeta Sporturilor acum o ora
Baschetbaliștii de la U-BT Cluj-Napoca au o tradiție atunci când se impun într-o competiție, să facă baie în Someș, indiferent de anotimp.

SUA pregătesc un nou pachet de ajutor de 275 de milioane de dolari pentru Ucraina

Mediafax acum 2 ore
SUA vor anunţa pe 24 mai un pachet de ajutor militar de 275 de milioane de dolari pentru Ucraina, conform AP. Pachetul va include rachete pentru sistemele HIMARS, precum şi proiectile de artilerie de 155 mm şi 105 mm.

Biletele pentru urcarea în Turnul Eiffel se scumpesc cu 20%, începând din 17 iunie

Adevarul acum 4 ore
Accesul în Turnul Eiffel va fi mai scump cu 20%, până la 35,30 euro, începând cu data de 17 iunie, o decizie justificată de criza sanitară şi urmele de plumb descoperite cu prilejul lucrărilor de renovare, şi care ar urma să fie validată până sâmbăt

Vremea

București
acum

17°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/24°
dum.

12°/24°
lun.

12°/20°
Iasi
acum

19°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

11°/16°
Constanta
acum

16°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

14°/18°
lun.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

12°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/22°
lun.

11°/19°
Timisoara
acum

17°
vin.

15°/21°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°
lun.

13°/25°