Probabil cel mai mare cadou pe care viaţa i l-a dat lui Alexandru Arşinel este iubirea. Neperisabilă, mereu la punctul de fierbere pe care i-o arată românii. De ani şi ani, Arşinel se află pe podiumul de iubire al poporului român. De lungă vreme, în fiecare an, se roteşte la titlul de campion al popularităţii cu Florin Piersic şi niciodată nu părăseşte podiumul având tot timpul vecini superbi: pe Stela Popescu şi Florin Piersic.
Există oameni cărora îmi place să le zic cum că destinul le-a fost caligrafiat de o aripă de înger. Pentru că soarta lor este să aducă bucurie celorlalţi, să aducă înseninare, să pună pe fugă ridurile şi să lumineze în jur. Aşa este şi Arşinel. Printre puţinii oameni blagosloviţi de Dumnezeire ca să radieze energii pozitive, să iasă din ei nişte unde încurajatoare care-ţi amintesc că viaţa este totuşi frumoasă şi există însorire, că există bunătate, că există deşteptăciune.
Îl întreb pe Alexandru Arşinel cum îşi explică faptul că primeşte an de an această medalie a aprecierii în rândul populaţiei. Îl întreb dacă e conştient că pe ecusonul lui scrie "Arşinel mult iubit de români". Surâde şi spune că e greu să-şi dea explicaţia acestui sentiment cu care este înconjurat tot timpul de români.
"Este pe undeva o iubire care, revărsându-se asupra Stelei şi a mea, de fapt semnifică iubirea pentru Revistă. Revista de la Tănase, dar şi de la începuturile apariţiei în 1870 şi ceva, la români a însemnat ceva specific poporului nostru. Pe bună dreptate i se spune şi Revistă, pentru că este ca o publicaţie, ca un ziar, unde sunt aduse pe scenă imperfecţiunile de zi cu zi cu care se întâlneşte omul obişnuit. Ne-am dedicat Revistei, scenei cu toată pasiunea noastră şi să nu se uite că în spatele unui talent pe care probabil l-am avut de la naştere se află multă muncă, multă seriozitate, repetiţii şi spectacole în care treb