Nu văzusem filmul Agnes of God, inspirat de textul lui John Pielmeier cînd am fost la Teatrul Odeon pentru premiera cu Agnes, aleasa lui Dumnezeu, de acelaşi autor. Tot aşa cum n-am văzut nici un alt spectacol făcut de regizorul Marius Oltean. Am citit doar despre montarea domniei sale cu Zbor deasupra unui cuib de cuci de acum cîţiva ani, de la Teatrul Naţional din Cluj. Dacă ar fi să formulez rapid, aş zice că ţinteşte sus, la texte cu istoric cinematografic tare, cu palmarese, cu cîrlig pentru public. Se pare că, într-un fel, situarea aceasta în trena unui succes mondial, certificat, poate crea iluzia prelungirii certe a vîlvei şi asupra actului artistic teatral. Limbajele şi tehnicile sînt atît de diferite, încît... Dintr-o mare curiozitate asupra citirii piesei lui John Pielmeier, am văzut, după spectacol, şi filmul din 1985 al lui Norman Jewison, cu Jane Fonda în rolul doctoriţei Marta Livingstone, cu Anne Bancroft - Stareţa şi Meg Tilly, sora Agnes. Ultimele două nominalizate la Oscar şi toate trei excepţionale. Acolo, lectura regizorului, ca şi fabulosul efectelor, conduce spre exploatarea zonei miracolului, care există şi care se poate produce chiar şi la vedere (scena cu sîngerarea palmelor). Spre acest tip de repetare, menţinută, totuşi, în coadă de peşte, a conceperii unui prunc în mod misterios, poate chiar divin. Nu cred în acest tip de speculaţie. Dar asta e problema mea. Regizorul însă şi-a urmărit formidabil accentul pus în scenariu şi şi-a dus, coerent, avînd şi mijloacele la dispoziţie, construcţia di granda pînă la capăt, bazîndu-se enorm pe interpretarea celor trei actriţe, pe tipul de transă, alta la fiecare.

În piesa de la Odeon, lectura situează punerea în scenă la un pol opus, plauzibil, de ce nu, dar reducţionist, mai ales prin modul în care a fost tratat regizoral. Accentul este pus la prima mînă, după părerea mea, iar s