Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO Moda străzii. Pulsul Capitalei

Publicat in Adevarul, vineri 7 iunie 2013 ·

Odată cu venirea verii, stilul personal al fiecăruia devine mult mai uşor de exersat pe străzile Bucureştiului şi nu numai.

În „Weekend Adevărul” cu numărul 100 am vrut să reamintim ce ne-am propus de la bun început: o apropiere cât mai mare de cititor. Şi cum altfel s-ar putea mai bine decât cu o plimbare prin Centrul Vechi, în mijlocul lor?

Am întâlnit turişti străini prietenoşi care au acceptat să apară ca dovadă de inspiraţie la rubrica „Moda străzii”, cum ar fi cele două studente Erasmus venite din Turcia să guste viaţa în România, pe o bancă în centrul capitalei, cu o bere în mână, sau un italian cu prietena lui, gata să arunce bezele aparatului de fotografiat. Nici bucureştenii nu au fost mai prejos.

Bicicleta dichisită cu o fundă şi o fată asortată, părul ciclamen şi deja celebrele căşti Beats by Dr Dre, purtate în jurul gâtului, sau, pur şi simplu, un câine simpatic pe nume Frida sunt doar câteva dintre accesoriile întâlnite. Centrul Bucureştiului rămâne un loc în care exerciţiul stilului şi al personalităţii este prezent la tot pasul.

Acest material a apărut în „Weekend Adevărul”

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic, transferat de la Institutul Inimii din Cluj-Napoca la ”Matei Balş”, în Capitală/ El este transportat cu un avion SMURD, care se afla în Ungaria pentru un exerciţiu NATO

News.ro acum 22 minute
Actorul Florin Piersic, internat la Institutul Inimii din Cluj-Napoca după ce a fost operat la genunchi la Spitalul Militar, este transferat, marţi seară, cu un avion SMURD, la Bucureşti. El urmează să continue tratamentul la Institutul ”Matei Balş”

Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs în judeţul Buzău

Wall-Street.ro acum 2 ore
Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs pe 7 mai, la ora 18:32, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 140 kilo

Nicuşor Dan: Mulţi vor vota cu mine ca fiind cel mai bine clasat candidat anti-PSD, astfel încât să nu iasă Cristian Popescu Piedone sau Gabriela Firea

News.ro acum o ora
Nicuşor Dan a declarat, marţi, că principalii săi rivali sunt candidata PSD Gabrielea Firea şi candidatul PUSL Cristian Popescu Piedone la Primăria Capitalei. „Cred că lupta se va da cu unul dintre cei doi candidaţi de stânga, şi eu cred că va fi cu

Patronii stației GPL din Crevedia au depus plângere penală împotriva pompierilor care au coordonat intervenția. Ce acuzații le aduc

Ziare.com acum 3 ore
Cosmin Stîngă și Ionuț Doldurea, patronii firmei Flagas SRL ce operează stația GPL din Crevedia care a explodat în 2023, au depus marți, 7 mai, o plângere penală împotriva a 3 pompieri comandanți ai intervenției, potrivit unui comunicat al reprezent

Ana Bogdan, start cu dreptul în turneul WTA 1000 de la Roma » A învins o finalistă de Grand Slam

Gazeta Sporturilor acum 59 minute
Ana Bogdan, 31 de ani, 63 WTA, a depășit runda inaugurală a turneului de la Roma, impunându-se cu 6-4, 6-1 în fața canadiencei Leylah Fernandez, 21 de ani, 34 WTA. cu 5 lovituri câștigătoare și 6 greșeli neforțate și un joc îngrijit Este o victorie

Primul cadru de reglementare al UE pentru independența mass-media

Ziua Constanta acum 2 ore
Astăzi, 7 mai, intră în vigoare Legea europeană privind libertatea mass-media, un set nou de norme fără precedent destinate să protejeze independența și pluralismul presei. Acest nou act legislativ prevede garanții împotriva interferențelor politi

MAI propune monitorizarea cu brăţări a celor aflaţi sub control judiciar şi arest la domiciliu

Mediafax acum o ora
Astfel, conducerea MAI a anunţat marţi că a iniţiat modificarea şi completarea, prin Ordonanţă de urgenţă a Guvernului, a Legii nr.146 din anul 2021 privind monitorizarea electronică în cadrul unor proceduri judiciare şi execuţional penale. De aseme

Prajitura „le russe”, înlocuită din meniul mesei lui Macron şi Xi, din motive diplomatice

HotNews acum 51 minute
O prăjitură ”rusă” cu praline, o specialitate din Pirinei - care făcea parte din meniul unei mese special pregătită în escapada în Pirineiîn a doua zi a unei vizite de stat a preşedintelui chinez Xi Jinping - a fost înlocuită marţi cu o tartă cu afi

CSM Oradea, calificată în finala Ligii Naţionale de Baschet Masculin

Mediafax acum 21 minute
Orădenii s-au impus acasă cu scorul de 93-66, după ce în primele patru partide ale semifinalei scorul a fost 2-2. CSM Oradea va juca finala cu UBT Cluj-Napoca. Clujenii s-au calificat în finală încă de săptămâna trecută, după ce au trecut cu 3-0 de

Regele Charles, prea ocupat să-și vadă fiul cel mic. Reacția oficială a lui Harry

Ziare.com acum o ora
Prinţul Harry, aflat în prezent într-o vizită în Regatul Unit, nu se va întâlni cu tatăl lui, regele Charles, întrucât monarhul va fi prea ocupat, a spus marţi purtătorul de cuvânt al lui Harry, potrivit Reuters. Harry, în vârstă de 39 de ani, a rev

Vremea

București
acum

19°
mar.

15°/27°
mie.

13°/17°
joi

12°/16°
vin.

11°/21°
Iasi
acum

18°
mar.

13°/26°
mie.

9°/16°
joi

9°/18°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

19°
mar.

12°/20°
mie.

13°/17°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

17°
mar.

13°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

21°
mar.

14°/23°
mie.

13°/21°
joi

10°/18°
vin.

11°/19°