Există pe lume ceva care nu poate fi în nici un fel planificat, programat ori măsurat, ci doar constatat: naşterea marilor talente. Popoare întregi se pot enerva din cauză că, în ţările lor, decenii la rînd, literatura, muzica, pictura ori filozofia bat pasul pe loc, trăiesc din amintiri şi nu produc nici o personalitate nouă. Alte popoare, în schimb, asistă înmărmurite de uimire la afirmarea simultană, pe un interval de doar cîţiva ani, a unei pletore de talente extraordinare, aparţinînd - toate - aceleiaşi generaţii. Oricîte eforturi financiare sau educative, oricîte măsuri politico-sociale ar lua conducerea unei ţări, fenomenul naşterii şi al formării talentului rămîne la latitudinea Providenţei.

Aparţine exclusiv Divinităţii privilegiul de a face un semn discret pentru ca, în numai cîţiva ani, în cutare ţară să se nască un grup de genii; ori de a face un semn la fel de discret pentru ca, în aceeaşi ţară, peste doar cîteva decenii, să înceapă un secol de mediocritate intelectuală şi de pustiu cultural.

Cu toate că acest fapt a putut fi unanim verificat de sute şi sute de ani, el este încă privit cu enervare şi neîncredere: oamenii, bieţii de ei, continuă să-şi arunce vina unul asupra altuia dacă literatura, artele, gîndirea la un moment dat decad. Miracolul apariţiei unui mare scriitor nu este încă asimilat de mentalul uman. El n-a fost încă integrat categoriei convenabile, adică Miracolului, cu majusculă.

Cel mai strălucit secol de civilizaţie franceză, secolul al XVIII-lea, singurul în care Franţa s-a aflat la apogeu pe toate planurile şi a impus întregii Europe modelul - acest secol n-a numărat nici un mare poet de limbă franceză. Ţara avea de toate - filozofie, pictură, arhitectură, mobilier, arte "minore", la nivel extraordinar - dar n-avea poezie. În schimb, de cealaltă parte a Rinului, în Germania, Providenţa se arătase m