Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Procurorii cer pedepse mari pentru inculpaţii din dosarul maternităţii Giuleşti

Publicat in Mediafax, marți 25 iunie 2013 · ·

Procurorul de şedinţă a cerut marţi, la Judecătoria Sectorului 6, pedepse cu executare orientate spre maximum pentru asistenta Florentina Cârstea, fostul manager al Spitalului "Panait Sârbu" Bogdan Marinescu şi alte trei persoane judecate în dosarul incendiului de la maternitatea Giuleşti.

Instanţa a constatat, marţi, încheiată cercetarea judecărorească în acest dosar şi a dat cuvântul acuzării şi apărării, pentru pledoariile finale.

Acuzarea a arătat că neglijenţa celor judecaţi în acest caz, respectiv a asistentei, a directorului spitalului şi a celorlaţi inculpaţi, a dus, printr-un concurs de evenimente nefericite, la curmarea mai multor vieţi şi la vătămarea gravă a unor nou-născuţi.

Procurorul de şedinţă a arătat că, pentru neglijenţa de care a dat dovadă şi pentru celelalte fapte de care este acuzată, asistenta Florentina Cârstea trebuie să fie condamnată la o pedeapsă cu închisoare în regim de detenţie, iar cuantumul anilor de închisoare să fie orientat spre maximum prevăzut de lege.

În acelaşi sens, procurorul a cerut pedepse orientate spre maximum pentru medicii Adrian Ioan Toma, şeful Secţiei neonatologie, şi Bogdan Marinescu, fostul manager al Spitalului "Panait Sârbu", dar şi pentru ceilalţi doi inculpaţi din dosar, respectiv şeful serviciului tehnic Vasile Dima şi electricianul Gigel Oprea.

Procurorul a arătat că toţi cei judecaţi au o vină clară şi bine definită, pentru care trebuie să răspundă în faţa legii.

Astfel, despre doctorii Toma şi Marinescu, procurorul a arătat că aceştia nu şi-au îndeplinit sarcinile ce le reveneau în calitate de oficiali ai spitalului, acesta fiind şi un motiv pentru care incendiul nu a fost prevenit şi nu a putut fi stins în cel mai scurt timp.

Totodată, procurorul a arătat că se impune despăgubirea pe latură civilă a tuturor părţilor vătămate din acest caz, sumele considerabil

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Încă o medalie de aur pentru România la Europenele de Canotaj

Mediafax acum 11 minute
„Aur pentru România în ultima finală din cadrul Campionatelor Europene de la Szeged: <proba regină> a canotajului, cea de 8+1 feminin (W8+). Echipajul compus din Magdalena Rusu, Roxana Anghel, Adriana Adam, Maria Lehaci, Mădălina Bereş, Amalia Bereş

Final de vis pentru România la CE Canotaj: Aur în proba de 8+1 feminin

HotNews acum 23 minute
Delegația României a încheiat perfect participarea la CE de Canotaj de la Szeged, Ungaria, echipajul feminin de 8+1 cucerind medalia de aur. Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: MoiraM / Alamy / Alamy / Profimedia În proba regină a canotajului, fetele

Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura: Începem să reconstruim capitala Capitalei

News.ro acum 2 ore
Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura, duminică, la Biroul Electoral şi a anunţat că trebuie să înceapă „reconstruirea capitalei Capitalei”.

PNL a înaintat un proiect de lege prin care vârsta de pensionare a femeilor se calculează în funcție de numărul copiilor

HotNews acum 23 minute
Un proiect de lege inițiat la Senat de mai mulți liberali prevede că femeile care au realizat stagiul minim de cotizare contributiv şi care au născut şi crescut copii până la vârsta de 16 ani beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare,

Firea, la depunerea candidaturii: Propunem o administraţie dinamică şi o colaborare cu toţi colegii de la sectoare, indiferent de culoarea politică / Ciolacu: Gabi, eu îţi promit că voi fi alături de tine necondiţionat

News.ro acum 53 minute
Gabriela Firea a declarat, la depunerea candidaturii pentru un nou mandat de primar general al Capitalei, că ea şi echipa sa propune „o administraţie dinamică şi o colaborare cu toţi colegii de la sectoare, indiferent de culoarea politică”. Ea a mai

VIDEO Oțelul Galați, victorie la limită cu Hermannstadt în play-out-ul din SuperLigă

HotNews acum o ora
Francois Yabre (în minutul 3) a marcat unicul gol al partidei dintre Oțelul Galați și FC Hermannstadt (scor 1-0), contând pentru etapa cu numărul șapte din play-out-ul SuperLigii României la fotbal. Dorinel MunteanuFoto: Flaviu Buboi/NurPhoto / Shut

Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu propune ca Centura Capitalei să fie preluată în administrarea Primăriei Bucureşti

News.ro acum o ora
Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii Sorin Grindeanu a propus ca Centura Capitalei să fie preluată în administrarea Primărie Bucureşti şi a precizat că aceasta a devenit un inel al Capitalei.

Cutremur în România, în dimineaţa de Florii!

Ziua Constanta acum 6 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs duminică dimineaţa, la ora locală 6:43, în judeţul Vrancea, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Datele I

Câți români își serbează onomastica în această zi specială de Florii?

Ziua Constanta acum 5 ore
Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor. Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, 1.175.582 sunt femei şi 607.889

Sondaj Avangarde: Gabriela Firea a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor

Mediafax acum 5 ore
Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor. Asta potrivit unui sondaj realizat în Bucureşti. Sondajul a fost făcut de grupul Avangarde la comanda PSD.

Vremea

București
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
mar.

13°/20°
mie.

13°/16°
Iasi
acum

22°
dum.

10°/22°
lun.

11°/21°
mar.

9°/21°
mie.

10°/21°
Constanta
acum

19°
dum.

12°/19°
lun.

13°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

8°/22°
lun.

9°/21°
mar.

9°/21°
mie.

8°/19°
Timisoara
acum

25°
dum.

10°/25°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°