Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Activitatea omului nu trebuie să distrugă mediul

Publicat in Adevarul, vineri 3 august 2007 ·

Orieta Hulea, de la World Wilde Fund Romania, spune că există soluţii economice care nu pun în pericol ecosistemele A terminat biologia şi s-a hotărât să lucreze pentru Protecţia

Orieta Hulea, de la World Wilde Fund Romania, spune că există soluţii economice care nu pun în pericol ecosistemele

A terminat biologia şi s-a hotărât să lucreze pentru Protecţia Mediului. Orieta Hulea crede că mediul în care a crescut, la poalele Munţilor Măcin din Munţii Dobrogei, a influenţat-o în alegerea carierei. Ea vrea să protejeze frumuseţile naturale ale ţării şi caută acele soluţii economice care se pot desfăşura fără a pune în pericol natura României.

- Când aţi început să lucraţi pentru Protecţia Mediului?

- M-am născut într-o zonă care te îmbia să te ocupi de natură, m-am născut în Dobrogea, într-un sătuc la poalele Munţilor Măcin, la cinci kilometri de Dunărea veche. Copilăria mi-am petrecut-o fie pe munte, fie pe Dunăre. Am mers la Institutul de Cercetare a Deltei Dunării, din Tulcea, şi acolo am început să lucrez pe ecologie. Am găsit sprijin în ce am vrut să fac. După ce s-a înfiinţat un laborator de microbiologie în cadrul institutului, am putut să desfăşor şi activităţi de cercetare. A fost un fel de pioneriat în cercetare, un sistem de monitorizare orientat pe evaluarea calităţii aerului. De exemplu, aşa am aflat pentru prima dată cum se acumulează diverşi poluanţi în corpul animăluţelor în mâl, cum sunt afectate scoicile, dar şi peşti care se hrănesc din mâl, şi în final ce înseamnă pentru om toată povestea asta. Tot la institut mi-am făcut şi doctoratul, tot pe ape dulci. Ideea a fost să încep să înţeleg cum pot fi folosite animalele microscopice ca să-i ajute pe cercetători să înţeleagă care e starea de sănătate a Deltei Dunării.

- Care sunt cauzele pentru schimbările climatice?

- Ceea ce se întâmplă în natură ne afecteaz

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Minor din Medgidia acuzat că a lovit cu pumnul în figură un jandarm. A fost arestat preventiv pentru ultraj

Ziare.com acum o ora
Caz îngrijorător la Medgidia. Un adolescent de doar 16 ani a fost arestat preventiv pentru ultraj. Băiatul este acuzat că ar fi agresat fizic, pe o stradă din Medgidia, un jandarm, pe care l-ar fi lovit cu pumnul în zona feţei. Potrivit IPJ Constanţ

Turcia se va alătura procesului de genocid intentat de Africa de Sud împotriva Israelului la Curtea Internaţională de Justiţie

News.ro acum o ora
Ministrul turc de externe, Hakan Fidan, a declarat miercuri că Turcia se va alătura procesului de genocid intentat de Africa de Sud împotriva Israelului la Curtea Internaţională de Justiţie (CIJ) de la Haga, relatează Reuters. "După finalizarea text

Cine este cetățeanul afgan care a înjunghiat doi polițiști de frontieră în Timiș

HotNews acum 27 minute
​Traficantul de migranţi care a atacat cu cuţitul doi poliţişti de frontieră aflaţi în misiune, în judeţul Timiş, a fost capturat după 12 ore în zona Iosefim din județul Timișoara. Sindicatul polițiștilor „Europol” a publicat o poză a acestuia și de

Lege adoptată de Parlament: Părinţii singuri nu vor mai fi obligaţi la ture de noapte, pot lucra doar dacă îşi doresc

Ziare.com acum 2 ore
Un proiect de lege iniţiat de Silvia Dinică, senatoare USR, care prevede că părinţii singuri nu vor mai fi obligaţi la ture de noapte şi pot lucra doar dacă îşi doresc, a fost votat favorabil în Camera Deputaţilor, for decizional, şi merge spre prom

A început deszăpezirea pe Transfăgărăşan. Iată când ar putea va fi deschis drumul

Mediafax acum 4 ore
Potrivit DRDP Braşov, se lucrează în zonele în care nu există risc de avalanşă. „Am început deszăpezirea Transfăgărăşanului! Deocamdată lucrăm în zonele în care nu există risc de avalanşă şi doar atunci când condiţiile meteo permit intervenţia în si

Ce pensie ar avea Klaus Iohannis, președintele României. A răbufnit și a aruncat pe „masa” o sumă uriașă

Cancan acum o ora
Klaus Iohannis a luat decizia! Președintele României şi-a depus cererea de pensionare din învățământ. Câți bani va încasa după o carieră de 42 de ani de predat la catedră? După 27 de ani, postul de profesor de Fizică de la Colegiul Național „Samuel

Colegiul Medicilor, după verificările privind decesele de la spitalul Pantelimon: „Nu a existat vreo suspiciune de abatere de la protocoalele medicale”

Ziare.com acum 2 ore
Cei 17 pacienţi decedaţi, în perioada 4 - 7 aprilie, la Spitalul Clinic de Urgenţă "Sfântul Pantelimon" din Capitală au fost îngrijiţi în acord cu protocoalele medicale, este concluzia comisiilor de disciplină şi jurisdicţie profesională din cadrul

Papa Francisc despre industria globală de armament: „E groaznic să câștigi bani din moarte”

Ziare.com acum 2 ore
Papa Francisc a denunţat miercuri, 1 mai, industria globală de armament afirmând că este groaznic să câştigi bani din moarte, informează DPA. America are cele mai mari cheltuieli militare din lume. „Din păcate, în ziua de azi, investiţiile care aduc

O tânără în vârstă de 13 ani, de cetăţenie străină, a căzut de la etajul unui bloc din Sectorul 4 / Victima a fost transportată la spital

News.ro acum 3 ore
Poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Secţia 16 Poliţie au fost sesizaţi, miercuri, prin sistem 112, cu privire la faptul că o persoană a căzut de la etajul unui bloc, din Sectorul 4. Potrivit autorităţilor, v

Sediul comandamentului Sud din Odesa al armatei ucrainene, lovit de Rusia

Ziare.com acum 3 ore
Rusia a transmis miercuri, 1 mai, că a lovit sediul de comandă al grupării Sud a armatei ucrainene, care are sediul în portul Odesa, unde Kievul a transmis mai devreme că un atac cu rachete a ucis trei persoane. 'Cartierul general al comandamentului

Vremea

București
acum

21°
mie.

11°/21°
joi

12°/15°
vin.

12°/23°
sâm.

13°/22°
Iasi
acum

23°
mie.

10°/23°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/21°
Constanta
acum

17°
mie.

13°/17°
joi

12°/15°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

21°
mie.

8°/21°
joi

9°/21°
vin.

11°/22°
sâm.

12°/21°
Timisoara
acum

23°
mie.

10°/23°
joi

13°/20°
vin.

12°/16°
sâm.

9°/22°