Tema discursului sefului FMI la Banca Naţională a României este una provocatoare. A avut România un model de creştere economică? Cum citim România din afirmaţiile dânsei? Care este noua paradigmă privind modelul de creştere economică? Ce şanse are România să iasă din cercurile vicioase din ultimele două decade în ceea ce priveşte creşterea economică? Ce trebuie să schimbăm în abordarea noastră?

Câteva consideraţii personale legate de punctele tari, punctele slabe si provocarile legate de cresterea economică a României. România nu are ce să schimbe în modelul de creştere economică, trebuie să îl construiască. Noi nu am avut un model de creştere. Ne-am învârtit în cerc perioada postdecembristă. Perioadele în care PIB real a crescut au fost rapid acoperite de perioade de recesiune, când aproape tot plusul de bunăstare a fost eliminat. Am avut percepţia că înaintăm dar de fapt am bătut pasul pe loc.

Creşterea economică s-a distribuit inechitabil. Capitalismul de tip cocktail face ca peste 80% din populaţie să fi avut câştiguri mici de bunăstare în perioadele de creştere economică dar să fi contribuit puternic la procesul de ajustare a nivelului de trai din perioadele de recesiune. Datele oficiale ale INS mi-au confirmat acest lucru. Evoluţia venitului mediu lunar brut pe gospodărie 2001-2011

Sursa: INS, Ancheta Bugetelor de Familie, metodologie armonizată Eurostat Creşterea economică a fost nesustenabilă în condiţiile în care România a intrat în cercul vicios polarizare ridicată – creştere economică redusă – adâncirea polarizării – reducerea potenţialului de creştere. Despre creşterea economică participativă nici nu poate fi vorba. Incluzivă, nici atât. România este în topul celor mai polarizate societăţi din Uniunea Europeană.

Deşi mare parte din beneficiile creşterii economice merg către mediul privat, există numeroşi agenţi priva