Mesajul a fost trimis. Multumesc!

A nascut Stolojan (de Mihnea Maruta)

Publicat in HotNews, vineri 22 iulie 2005 ·

Daca ati uitat cumva retragerea lui Stolojan din cursa prezidentiala si cum a umplut Basescu urnele de vot cu lacrimile sale, e timpul sa va reamintiti. Nu de alta, dar fostul presedinte al liberalilor tocmai a anuntat ca se simte pregatit si ca este "de datoria lui" sa raspunda la o eventuala "chemare" a filialelor PNL care vor o schimbare.

Declaratia sa vine la o zi dupa stirea ca, potrivit unui sondaj CURS, 57% dintre romani l-ar vrea premier si la doua zile de la "ne-demisia" lui Tariceanu.

Si nu aceste "coincidente" sunt motivele pentru a ne simti intrigati, caci va fi avand si Stolojan sefii lui, care ii spun cand si cum trebuie sa iasa in fata. La politicienii nostri, uimitoare este, ca de obicei, lipsa de rusine. In ceea ce-l priveste, cel poreclit Frankenstein nu a lamurit niciodata episodul retragerii din octombrie 2004.

Din doua, una: fie decizia a facut parte dintr-o strategie menita sa readuca Aliantei prospetime electorala pentru a castiga Cotroceniul, fie omul era intr-adevar bolnav, avea o afectiune de natura anxioasa, era stresat si surmenat, iar odihna i-a prins bine. In ambele cazuri, sa-mi fie cu iertare, el n-are dreptul sa reintre in politica executiva, nici la Guvern, nici la partid.

Pentru ca fie a fost complice la o manipulare nationala, fie nu mai rezista la presiuni psihice. Fie ne-a mintit cu buna stiinta, fie nu ne mai poate conduce si reprezenta cu suficienta darzenie. Imi pare rau.

Au trecut 9 luni de cand, in direct si la o ora de maxima audienta, Stolojan isi anunta, invins, iesirea din scena. In culisele Cotroceniului, ca sfatuitor, ii sta bine. Inapoi in prim-plan, insa, el nu mai are ce cauta decat, eventual, pentru o seara, ca sa ne arate piticul pe care l-a purtat in pantece.

Daca ati uitat cumva retragerea lui Stolojan din cursa prezidentiala si cum a umplut Basesc

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Circulaţie în condiţii de ploaie şi de ceaţă pe mai multe drumuri din ţară

Mediafax acum 52 minute
Pe autostrada A 1 Bucureşti-Piteşti, traficul se desfăşoară pe un carosabil umed, în condiţii de ploaie pe tronsonul kilometric 70-120 şi aglomeraţie la intrarea în capitală, pe A 2 Bucureşti-Constanţa se circulă în condiţii de ceaţă densă între kil

Ministrul Securităţii Publice, ales preşedinte al Vietnamului

Mediafax acum 52 minute
În conformitate cu procedurile normale în acest stat cu partid unic strict controlat, legislatorii au votat în unanimitate o rezoluţie care a aprobat alegerea lui Lam, singurul candidat pentru această funcţie. Aceasta a urmat nominalizării sale de c

INS: Exporturile României de produse din tutun au crescut în 2023 la peste 1.6 mld. de euro. 1,2 mld. euro - contribuția pozitivă a sectorului de tutun la balanța comercială a României anul trecut

Ziare.com acum 21 minute
În 2023, România a exportat produse din tutun in valoare de peste 1,68 miliarde de euro, potrivit celor mai recente date publicate de INS, în creștere cu peste 200 de milioane de euro față de anul anterior. Volumul exporturilor produselor din tutun

Premierul israelian neagă că înfometează civilii din Gaza ca metodă de război - "Un pachet de minciuni”

News.ro acum 2 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a negat acuzaţiile potrivit cărora ar înfometa palestinienii din Gaza ca metodă de război, într-un interviu acordat CNN, afirmând că cererea de mandat de arestare aflată în prezent în curs de examinare la Curte

Administraţia Biden va elibera 1 milion de barili de benzină din rezervele strategice ale SUA, pentru a reduce preţurile la pompă înainte de 4 iulie

News.ro acum 2 ore
Administraţia Biden va elibera 1 milion de barili de benzină din rezervele deţinute în nord-estul Statelor Unite, pentru a reduce preţurile la pompă înainte de vacanţa din 4 iulie şi sezonul călătoriilor de vară, transmite CNBC. ”Prin eliberarea ace

Reacția lui Ciolacu, după conflictul din Parlament dintre Florin Roman şi Dan Vîlceanu

HotNews acum 10 ore
Premierul Marcel Ciolacu a spus despre conflictul care a avut loc, marţi, în Parlament, între parlamentarii Florin Roman şi Dan Vîlceanu, că „e de cascadorii râsului”. Marcel CiolacuFoto: AGERPRES ”Îmi pare bine că pe timpul meu nu s-au întâmplat as

UPDATE - Planul Roşu de Intervenţie, activat în Bistriţa-Năsăud, în urma unui accident rutier în care au fost implicate opt persoane/ Un tânăr de 16 ani a murit, alţi şapte fiind transportaţi la spital - FOTO

News.ro acum 8 ore
Planul Roşu de Intervenţie a fost activat, marţi seară, de autorităţile din judeţul Bistriţa-Năsăud, în urma unui accident rutier în care au fost implicate opt persoane. Un tânăr de 16 ani, care conducea un autoturism pe un drum forestier, a murit,

Ministrul Apărării, despre bruiajul ruşilor: Ne preocupă, nu ne dorim aşa ceva, monitorizăm, dar este felul în Rusia se comportă în regiune de multă vreme

News.ro acum 8 ore
Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a afirmat, în legătură cu bruiajul efectuat de ruşi, că România este preocupată de această chestiune şi o monitorizează. ”Este felul în care Rusia se comportă în regiune nu de acum, ci de mai multă vreme”, a adăugat

Preşedintele Klaus Iohannis merge în vizită în Parcul Naţional "Piatra Craiului". Va avea o întâlnire cu directorii de parcuri naţionale şi naturale din țară

Ziare.com acum 29 minute
Preşedintele Klaus Iohannis va vizita, miercuri, Parcul Naţional "Piatra Craiului", cu prilejul Zilei Internaţionale a Biodiversităţii şi în marja Zilei Europene a Parcurilor Naţionale, care va fi marcată pe 24 mai. Potrivit Administraţiei Prezidenţ

Românii pot călători în Turcia doar cu buletinul. Decretul dat de Erdogan

Press Alert acum 12 ore
< p> Cetăţenii români vor putea călători în Turcia în baza cărţii de identitate pe o perioadă de maxim 90 de zile, potrivit unui decret semnat de preşedintele republicii, Recep Tayyip Erdogan, transmite Agerpres. Potrivit decretului prezidenţial pub

Vremea

București
acum

15°
mie.

13°/25°
joi

13°/25°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/24°
Iasi
acum

15°
mie.

13°/26°
joi

14°/26°
vin.

15°/27°
sâm.

14°/24°
Constanta
acum

14°
mie.

14°/18°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

16°/18°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

12°/20°
joi

11°/22°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/23°
Timisoara
acum

17°
mie.

16°/24°
joi

15°/24°
vin.

15°/22°
sâm.

14°/26°