Clinica de Hematologie din cadrul Spitalului "Sf. Spiridon" a fost sfintita, ieri, cu ocazia Sfintei Cuvioase Parascheva. La ceremonia religioasa au participat toate cadrele medicale din clinica, Maria Barhala, director adjunct al Directiei de Sanatate Publica, Cristina Burcoveanu, director adjunct al spitalului, Vasile Astarastoae, presedintele Colegiului Medicilor si bolnavii internati in clinica. "La noi sunt internati oameni care au mare nevoie de ajutor si, de aceea, am considerat ca, pe langa cel oferit de medici, este benefic si cel venit de la Dumnezeu. Am ales aceasta zi pentru sfintire, in speranta ca Sfanta Cuvioasa Parascheva ii va ocroti si pe acesti bolnavi, care au nevoie si de ajutorul divin", ne-a spus dr. Ecaterina Hanganu, seful clinicii.
Putini sunt cei care stiu ca, intr-un demisol al Spitalul "Sfantul Spiridon", unde inainte erau ateliere mecanice, sunt tratate mii de persoane cu boli ale sangelui. Clinica reuseste, cu greu, sa faca fata avalansei de bolnavi, care vin din toata Moldova, "motorul" acesteia fiind micul colectiv de cadre medicale. De aceasta clinica depinde viata a peste 2.000 de pacienti din intreaga Moldova.
Cristian DONOSE
Clinica de Hematologie din cadrul Spitalului "Sf. Spiridon" a fost sfintita, ieri, cu ocazia Sfintei Cuvioase Parascheva. La ceremonia religioasa au participat toate cadrele medicale din clinica, Maria Barhala, director adjunct al Directiei de Sanatate Publica, Cristina Burcoveanu, director adjunct al spitalului, Vasile Astarastoae, presedintele Colegiului Medicilor si bolnavii internati in clinica. "La noi sunt internati oameni care au mare nevoie de ajutor si, de aceea, am considerat ca, pe langa cel oferit de medici, este benefic si cel venit de la Dumnezeu. Am ales aceasta zi pentru sfintire, in speranta ca Sfanta Cuvioasa Parascheva ii va ocroti si pe acesti bolnavi, care au nevoi