Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Republica Spaţială Chineză: cum îşi croieşte China drum spre Lună la zeci de ani după ce SUA şi URSS au renunţat

Publicat in Adevarul, duminică 15 decembrie 2013 ·

China a ajuns pe Lună la aproximativ jumătate de secol de când satelitul a fost vizitat de un obiect construit de om. Deşi URSS şi SUA au deschis drumul, în ultimele decenii au abandonat cursa. Pe acest fond, China îşi construieşte cu atenţie viitorul în explorările spaţiale.

Pe 14 septembrie 1959, sonda Luna 2 ajungea pe Lună şi era prima care să ajungă cu succes pe satelitul natural al Pământului. URSS şi-a trecut în palmares această misiune. Peste 10 ani, în iulie, Neil Armstrong şi Buzz Aldrin aveau să fie primii oameni care păşesc pe suprafaţa Lunii. Acest ciclu al vizitării satelitului cu echipaj uman avea să se încheie pe 14 decembrie 1972, când Gene Cernan şi Jack Schmitt (Apollo 17) au fost ultimii astronauţi care au mers pe Lună.

În 1976, URSS îşi încheie programul Luna şi pe 18 august avea să aterizeze pe satelit ultima sondă a omenirii. Au mai fost trimise altele apoi, dar nu s-a încercat o aterizare, ci fie au fost teste de zbor, în cazurile Japoniei, Indiei şi ESA (Agenţia Spaţială Europeană), fie au fost cu scop de cercetare, în cazul misiunilor Gravity Recovery and Interior Laboratory ale NASA.

China şi-a lansat sonda Chang'e 3, împreună cu roverul Yutu („Iepurele de jad“), pe 1 decembrie 2013, a intrat în orbita Lunii pe 6 decembrie şi a început ieri, 14 decembrie, o misiune care va dura trei luni. Locul de aterizare a fost identificat în 2010, când China şi-a folosit sonda Chang'e 2, iar în timpul prezentei misiuni roverul va căuta resurse naturale pe satelit. Următorul mare pas pentru Republica Populară Chineză este punerea unui om pe Lună, în 2025. Dar care a fost parcursul acestei ţări până aici?

SUA a ajuns pe Lună în 1969. FOTO NASA

Începutul programului spaţial şi succesele

În iunie 1993, în Beijing era fondată Aviation Industry Corporation, compania deţinută de statul chinez care avea să se ocupe de

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Clotilde Armand, după ce a fost trimisă în judecată: Un caz penibil, cu acuzaţii ridicole

Mediafax acum 13 ore
„În urmă cu câteva ore mi-am anunţat candidatura pentru un nou mandat la Primăria Sectorului 1 şi mi-am depus la Biroul Electoral candidatura. I-am transmis lui Ciolacu că Alianţa Dreapta Unită o să-l trimită înapoi la covrigăria lui. La 2 ore după

OFICIAL | Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu au fost puși sub acuzare în Dosarul Mineriadei din iunie 1990

Wall-Street.ro acum 11 ore
Parchetul General a anunţat oficial punerea sub acuzare a fostului premier Petre Roman şi a fostului vicepremier Gelu-Voican Voiculescu pentru săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii, în dosarul Mineriadei din iunie 1990, relatează Agerpres. De

Vânzări - Auto - 26 aprilie 2024

Buna ziua Brasov acum 2 ore
Vând Chevrolet Aveo pentru programul Rabla, acte în totalitate în regulă. Tel. 0720 960 577.

Marcel Ciolacu: Am încheiat orice dialog şi orice ofertă pentru Cristian Popescu Piedone. Tot ce am vrut să îi transmit, i-am transmis. Îi urez succes

News.ro acum 10 ore
Marcel Ciolacu a declarat că a încheiat orice dialog şi orice ofertă pentru Cristian Popescu Piedone. „Eu am spus că trebuie să ne gândim la ceea ce avem de construit pentru Bucureşti, să nu încercăm să rămânem blocaţi în visele personale. Îi urez s

Marcel Boloş: Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru a asigura că toţi cei 4,74 milioane pensionari din România îşi vor primi banii în avans, înainte de Paşte

News.ro acum 5 ore
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, anunţă că instituţia a realizat toate procedurile necesare pentru ca toţi pensionarii să îşi primească banii în avans, înainte de Paşte. ”De mâine, structurile judeţene ale Casei Naţionale de Pensii Publice şi Poş

PSD: Clotilde Armand întruneşte toate atributele penalului în funcţii publice. USR nu mai are nicio scuză dacă nu o exclude din partid!

News.ro acum 10 ore
PSD solicită conducerii USR să aplice standardele de integritate în politică pe care le invoca în cazul altora şi să o excludă de îndată pe Clotilde Armand din partid. „După trimiterea în judecată, primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, întruneşte

Sorana Cîrstea şi-a aflat adversara din turul trei la masters-ul de la Madrid

Mediafax acum 6 ore
Iga Swiatek, numărul unu mondial în tenisul feminin, va fi adversara Soranei Cîrstea la turneul Madrid Open. Poloneza a câştigat la debutul ei în acest sezon pe zgura madrilenă în faţa chinezoaicei Wang Xiyu (52 WTA). A patra întâlnire directă dintr

Speranțe pentru Ucraina, date de șeful NATO: "Nu este prea târziu pentru să câştige războiul"

Ziare.com acum 7 ore
Dacă Occidentul își respectă promisiunile de a-i furniza mai multe arme, Ucraina poate câștiga războiul contra Rusiei, a declarat joi, 25 aprilie, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, relatează AFP. "În ultimele luni, aliaţii NATO nu au ofe

Nicușor Dan l-a provocat pe Piedone la o dezbatere TV: „Moderată de un profesionist. E ușor ca o discuție să degenereze în circ”

HotNews acum 10 ore
Nicușor Dan și-a depus candidatura pentru un nou mandat de primar al Capitalei, ocazie cu care l-a provocat pe Cristian Popescu Piedone la dezbatere electorală televizată care ar urma să fie moderată de un jurnalist care să fixeze temele dezbaterii

Îngrijitoare de la o grădiniţă din Cugir, care a cerut unei fetiţe să nu fie obraznică, lovită cu pumnul în faţă de către mama copilului / Angajata unităţii de învăţământ a depus plângere la Poliţie

News.ro acum 12 ore
O îngrijitoare de la o grădiniţă din Cugir a fost lovită cu pumnul în faţă de către mama unui copil, femeia care fiind nemulţumită că îngrijitoarea i-a cerut fiicei ei să nu fie obraznică. Angajata unităţii de învăţământ a depus plângere la Poliţie.

Vremea

București
acum

vin.

9°/16°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/23°
Iasi
acum

10°
vin.

9°/15°
sâm.

8°/19°
dum.

11°/21°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

vin.

5°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/22°
Timisoara
acum

vin.

1°/17°
sâm.

8°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/24°