Octombrie, 2003. Trebuie sa astept trei zile la Amman avionul de Baghdad. Profit de ocazie pentru a-mi aranja un interviu cu Abdul Setter Nasser. Ii stiam povestea din adolescenta, cand il si intalnisem, o data, in casa din Baghdad a lui Srpko Lestaric, translatorul cartilor lui Nasser in sarba. Fiul lui Srpko, Vrsan, mi-a spus ca Nasser fugise din Irak in 1999 si m-a ajutat sa dau de el in Amman.

"Din cauza inchisorii, mintea mea nu mai este ceea ce a fost"

Ne intalnim in lobbyul hotelului in care stau. E uscativ, negricios, cu o figura deschisa. Nu isi mai aminteste de mine, insa e bucuros sa dea peste un prieten al lui Srpko. Ma pune sa ii povestesc nunta lui Vrsan, la care fusesem cu trei luni in urma.

Ne asezam la o masa din cafeneaua hotelului. Cerem ceai si cafea si ne aprindem cate o tigara. Discutia merge destul de greu, pentru ca trebuie sa vorbim prin intermediul unui translator. Abdul Setter Nasser imi zice ca pe vremuri stia si engleza, insa a uitat-o, la fel cum si-a uitat si o parte din trecut. Se bate, zambind, cu degetul pe tampla: „Mintea mea nu mai este ceea ce a fost”.

„Din cauza inchisorii?”

„Da!”

Povestirea care l-a aruncat in puscarie

Fusese incarcerat, in 1975, pentru o povestire, „Stapanul nostru, Califul”, care ii deranjase pe puternicii zilei. A fost tinut mult timp intr-o celula de 1 metru patrat si un metru si jumatate inaltime, in care a stat ghemuit, fara sa stie cand era noapte sau zi, fara sa auda vreun alt sunet decat urletele celorlalti detinuti. Baathistii nu l-au eliberat decat dupa presiunile facute de Asociatia Internationala a Scriitorilor, PEN, si de secretarul general al ONU din acea perioada, Kurt Waldheim.

Povesteste zambind, de parca ar fi vorba despre o alta persoana. Sunt un pic intimidat si nu prea stiu ce sa ii spun. Vrsan imi zises