Prin satele Marginimii Sibiului, oa-menii au fost oieri de cand se stiu, de cand stiu muntii si pasunile din jurul lor. Timpul l-au masurat intot-deauna dupa manatul turmelor, insa normele de la Bruxelles le-au dat socotelile peste cap si ii tin cu branza in butoaie. Daca s-o strica afacerea cu telemeaua, ciobanii mizeazape turism. In satele Marginimii Sibiului, anul s-a scurs pana acum in doua anotimpuri, dupa manatul turmelor: primavara, la "hotarul de sus", toamna, la "hotarul de jos". Calendarul a ramas blocat undeva intre normele europene, dar baladele plutesc pe ulite asfaltate si in fiecare suflet de oier.
La 45 de kilometri de Sibiu, un sat sta cuibarit pe o colina intre munti ca un margaritar in causul palmelor. Privind de-aici, de sus, vaile dimprejur par coplesite de o simfonie ce suna mocnit a doina de fluier. O biserica uriasa cat un miracol in lumina zilei atarna greu in parfumul de legenda al ulitei cu asfalt neted. Imagini bucolice si moderniste se amesteca cu miros de frunze arse si branza.
Pe langa casele somptuoase, insiruite ca margelele pe firul soselei, suie o turma matrasita din urma de un cioban care balmajeste o suparare intre dinti. In cautatura-i otarata citesti ca ar da cu caciula-n caini de nacaz. "Am 400 de mioare. Le vand la anuâ⦠Dau ei de dracuâ cu UE, aici nu mai vezi oi in doi ani!", ne lamureste in goana si dispare cu tot cu turma dupa ingraditura unor porti de tarc. In urma, trei porci nepasatori au ramas de caruta, sa se lafaie intr-un petec de baltoacaâ¦
JINA. Peste case, privirile se agata ca o ancora de abruptul culmilor de munte. Din fata, injumatatiti de soare, se vad Apusenii, in spate, Carpatii innoada orizontul. Ca intre copertile unei carti, locurile si-au pastrat povestea. Se zice ca in vremurile de demult, cand jefuitorii au navalit la campie, oamenii si-ar fi luat cu ei averile si, condus
