Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Harlem Shake la Radio Top

Publicat in Monitorul de Suceava, luni 25 martie 2013 ·

Vineri dimineaţa, la ora la care funcţionarii îşi savurau prima cafea la birou, colegii de la Radio Top (dar şi de la „Monitorul de Suceava”), Sorin Avram şi Doru Popovici, înfierau cu mânie proletară un redactor care, (ce tupeu!), nu tratase un subiect conform altor norme de conduită decât cele ştiute de toţi. Redactorul în cauză este Adelina Talpalariu, iar articolul se referea la faptul că nişte elevi de la Liceul cu Program Sportiv „se dezlănţuie haotic pe Harlem Shake, în laboratorul de franceză al şcolii”. În, probabil, cea mai mare realizare a vieţii lor, elevii izbesc cu picioarele mobilierul sălii de curs, doboară câteva bănci şi scaune din sala de clasă, în timp ce unul dintre ei dansează bezmetic pe o bancă, cu tricoul scos.

O mică paranteză. Nu înţeleg pornirile adolescenţilor de astăzi de a copia, imediat, toate tâmpeniile planetare. Este explicabil, însă, atunci când ai modele intelectuale indivizi ca Adrian Mutu şi Bănel Nicoliţă, care, în lipsa unor performanţe în domeniul sportiv, s-au remarcat în ultima perioadă doar cu Harlem Shake.

Să revenim, însă, la colegii de la Radio Top. Autoarea articolului a fost luată la rost doar pentru că şi-a permis să scrie aşa ceva. De parcă, spuneau ei, ar fi făcut „şcoala de maici”. Mai spuneau Sorin şi Dodo că Adelina ar fi fost bună pe vremea lui Ceauşescu, pentru a înfiera tot felul de activităţi neconforme cu linia trasată de partid. „Izbesc cu picioarele mobilierul”, a spus Sorin, după care a continuat cu o întrebare retorică, în deplina admiraţie a lui Dodo: „şi ce i-au făcut mobilierului? I-au pus atele, l-au pus în ghips?”

Măi dragă Sorin, dragă Dodo, zău dacă vă înţeleg. Vouă vi se pare normal ca nişte elevi să se comporte astfel în incinta unei şcoli? Dacă făceau asta pe masa din sufrageria mămicii lor şi loveau cu picioarele mobila de săreau milieurile cât acolo, nu avea nimeni nimic

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Klaus Iohannis și-a depus cererea de pensionare din postul de profesor de la Colegiul „Brukenthal”, pe care l-a ţinut blocat 27 de ani

Libertatea acum 34 minute
După o perioadă de aproximativ 27 de ani în care postul de profesor de Fizică a fost rezervat de Klaus Iohannis la Colegiul Național "Samuel von Brukenthal" din Sibiu, acesta s-a eliberat în urma cererii de pensionare depuse de preşedinte, informeaz

Rusia susţine că a doboarât şase rachete ATACMS de fabricaţie americană

News.ro acum o ora
Rusia a anunţat marţi că sistemele sale de apărare aeriană au doborât şase rachete ATACMS (Army Tactical Missile Systems) produse în SUA şi lansate de Ucraina în ultimele 24 de ore, relatează Reuters. Washingtonul a trimis în secret Kievului rachete

În județul Călărași O fetiță de 4 ani și bunica acesteia au decedat una după alta. Cauza încă nu este elucidată

Ziua Constanta acum o ora
În cursul zilei de 29.04.2024, s-a înregistrat un eveniment tragic în județul Călărași, decedând în aceeași zi, în cursul dimineții, o fetiță de 4 ani și, în jurul prânzului, bunica acesteia. Evenimentul a fost notificat inițial ca suspiciune de t

Pe surse Klaus Iohannis se pensionează

Ziua Constanta acum o ora
Catedra de profesor de Fizică a președintelui Klaus Iohannis de la Colegiul Național „Samuel von Brukenthal” a devenit vacantă și poate fi ocupat de un titular. După o perioadă de aproximativ 27 de ani în care postul a fost rezervat, acesta s-a elib

Un microbuz care transporta 17 muncitori a fost implicat într-un accident pe drumul național 1A din Prahova

Ziare.com acum 25 minute
ISU Prahova a anunțat că un microbuz, care transporta 17 muncitori, şi două autoturisme au fost implicate într-un accident rutier produs marţi după-amiază, 30 aprilie, pe drumul naţional 1A, în judeţul Prahova. Primele date arată că şoferul unuia di

Legea care permite devansarea alegerilor preidențiale, promulgată de Iohannis

HotNews acum 3 ore
Legea privind modificarea datei alegerilor prezidențiale a fost promulgată, marți, de Klaus Iohannis. Actul normativ prevede că alegerile pot fi organizate cu cel mult trei luni anterior lunii în care expiră mandatul de şef al statului, respectiv în

Echipa de Billie Jean King Cup a României şi-a aflat adversara de la turneul final

Mediafax acum o ora
Tragerea la sorţi pentru noul format al turneului final al Billie Jean King Cup a adus echipei României un adversar accesibil. Tricolorele, calificate după victoria împotriva Ucrainei, vor întâlni în primul tur reprezentativa Japoniei. În cazul unui

Atenționare de călătorie pentru Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, emisă de MAE

Ziua Constanta acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord că, în perioada 30 aprilie – 2 mai 2024, sunt anunțate greve ale ofițer

Cum va fi vremea de la 1 Mai la Paște. Prognoza detaliată pe orașe

HotNews acum 2 ore
Cum va fi vremea în minivacanța de la început de mai? Temperaturile se vor apropia de 25 de grade în țară, însă în ziua de Paște va ploua în mai multe regiuni. Ce arată prognoza ANM despre cum va fi vremea în câteva orașe mari din țară? Nori frumosi

Cehia acordă cuplurilor de acelaşi sex cea mai mare parte a drepturilor cuplurilor căsătorite, dar nu şi dreptul de a se căsători

News.ro acum 2 ore
Cuplurile de acelaşi sex din Cehia urmează s beneficieze începând de anul viitor de cea mai mare parte a drepturilor de care beneficiază persoanele heterosexuale căsătorite - cu excepţia căsătoriei -, în virtutea unei legi promulgate de către preşed

Vremea

București
acum

19°
mar.

13°/19°
mie.

11°/20°
joi

13°/17°
vin.

14°/19°
Iasi
acum

23°
mar.

10°/23°
mie.

10°/22°
joi

13°/23°
vin.

13°/24°
Constanta
acum

17°
mar.

13°/17°
mie.

13°/15°
joi

13°/15°
vin.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

23°
mar.

10°/23°
mie.

8°/20°
joi

8°/20°
vin.

10°/20°
Timisoara
acum

23°
mar.

12°/23°
mie.

10°/23°
joi

12°/17°
vin.

11°/14°