Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ADMITEREA LA FACULTATE: Peste 20 de programe de licenţă, propuse să intre în lichidare. LISTA programelor pentru care nu se va mai organiza examen de admitere

Publicat in Mediafax, miercuri 17 iulie 2013 · ·

Peste 20 de programe de licenţă de la instituţii de învăţământ superior din Capitală, printre care Universitatea Bucureşti, Politehnica şi Universitatea "Spiru Haret", sunt propuse să intre în lichidare începând cu anul universitar 2013-2014, pentru acestea urmând să nu se mai organizeze admitere.

Ministrul delegat pentru Învăţământ Superior Mihnea Costoiu a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că 183 de specializări din 37 de instituţii de învăţământ superior din ţară sunt propuse să intre în lichidare, pe baza rapoartelor de evaluare întocmite de Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS).

Potrivit documentului elaborat de Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN) în acest sens, măsura ar urma să afecteze cinci instituţii de învăţământ superior din Capitală şi una din judeţul Ilfov.

Astfel, la Universitatea Politehnica, ar urma să intre în lichidare un program de licenţă, de învăţământ cu frecvenţă (IF), denumit Ingineria prelucrării materialelor polimerice, textile şi compozite, la Facultatea de Inginerie Mecanică şi Megatronică.

În schimb, la Universitatea Bucureşti sunt propuse să intre în lichidare 15 specializări, atât la forma de învăţământ cu frecvenţă, cât şi la învăţământ cu frecvenţă redusă (IFR) şi învăţământ la distanţă (ID).

Programele cu frecvenţă avute în vedere sunt la Facultatea de Chimie - Chimie în limba engleză, Facultatea de Fizică - Fizică în limba franceză, Facultatea de Matematică şi Informatică - Matematică în limba franceză, Matematici aplicate în limba engleză, Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei - Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar la Crevedia şi Facultatea de Litere - Asistenţă managerială şi secretariat la Crevedia.

LISTA programelor pentru care nu se va mai organiza examen de admitere

În ceea ce priveşte programele de studii IFR şi ID ce ume

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Traian Băsescu: E o clasă politică incompetentă/ Ciolacu e preşedintele PSD. Comparaţi-l cu Năstase, ca şi calibru/ Ciucă, nea Nicu, generalul, este preşedintele liberalilor. Comparaţi-l cu Stolojan, comparaţi-l cu Stoica

News.ro acum o ora
Fostul preşedinte Traian Băsescu afirmă că liderii celor două mari partide din România, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, nu se pot compara ”ca şi calibru” cu unii dintre predecesorii lor. Băsescu e de părere că România s-a transformat în bine, dator

Burduja: Dacă Firea era o alternativă pentru Primăria Capitalei, nu m-aş fi înscris în cursă / Sunt trei candidați care reprezintă trecutul

G4Media acum o ora
Candidatul PNL la funcţia de primar al Capitalei, Sebastian Burduja, afirmă că s-a înscris într-o cursă electorală „strânsă”, în care sunt „patru candidaţi cu şanse”, iar voturile se vor fragmenta, transmite Agerpres. „Din păcate, fiecare zi care a

Regele Charles al III-lea îşi reia începând de marţi activităţile publice, după mai multe săptămâni de repaos, din cauza unui cancer

News.ro acum 28 minute
Regele Charles al III-lea se pregăteşte să-şi reia activităţile publice - începând de săptămâna viitoare -, în contextul în care medicii săi consideră ”foarte încurajatoare” progresele stării sale de sănătate după ce s-a anunţat că suferă de cancer,

Un tren care circulă pe ruta Piteşti-Bucureşti Nord a ajuns la destinaţie cu o întârziere de 310 minute/ CFR SA: S-a anunţat defectarea locomotivei şi s-a staţionat 191 de minute până a ajuns o locomotivă de ajutor

News.ro acum 50 minute
Trenul RE 13211 care circulă pe ruta Piteşti-Bucureşti Nord a ajuns, vineri seară, la destinaţie, cu o întârziere de 310 minute, după ce locomotiva s-a defectat. Reprezentanţii CFR SA au explicat că locomotiva de ajutor a fost aşteptată timp de 191

Daniel Niculae, președintele Rapidului, urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice

HotNews acum 8 ore
Fostul internațional Daniel Niculae este urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice de la Rapid. Conform unui comunicat al autorităților, președintele giuleștenilor este acuzat că a participat activ la introducerea materialelor pirotehnice pe

UPDATE - O asociaţie civică din Iaşi îi cere explicaţii lui Ciolacu, după ce acesta a afirmat că ”Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”: O afirmaţie foarte gravă care îl descalifică pe Marcel Ciolacu ca prim-ministru / Reacţia lui Ciolacu

News.ro acum 3 ore
Mişcarea pentru Dezvoltarea Moldovei îi cere explicaţii premierului Marcel Ciolacu, după ce a acesta a spus, la Timişoara, într-o conferinţă de presă, că ”Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”. Premierul Marcel Ciolacu a explicat, refer

Gabriela Firea comentează presupusa COMPETIȚIE cu Marcel Ciolacu pentru șefia PSD-ului: „Diferiți oameni ne-au intoxicat, căutând să ne învrăjbească”

Gandul acum o ora
Gabriela Firea, actualul candidat al Partidului Social Democrat, a vorbit despre presupusele tensiuni dintre ea și Marcel Ciolacu, cu privire la supremația în interiorul partidului. Firea a declarat că micile neînțelegeri au fost cauzate de persoane

Zeljko Kopic își asumă răspunderea după Dinamo - Voluntari, 1-1: „Am făcut tot ce am putut, dar nu am câștigat!”

Gazeta Sporturilor acum 18 minute
Zeljko Kopic, antrenorul „câinilor roșii”, și-a exprimat dezamăgirea la finalul meciului - , scor 1-1, partidă care menține gruparea pe locul 15 retrogradabil direct și la finalul etapei a 7-a din play-out-ul Superligii.

Regele Charles e din ce în ce mai rău, după ce s-a aflat că suferă de cancer. Care este starea lui de sănătate!

Gandul acum 7 ore
Familia regală britanică trece printr-o perioadă delicată! Regele Charles, cât și nora lui, Kate Middleton au fost diagnosticați cu cancer. În prezent, cei doi urmează tratamente pentru a scăpa de această boală necruțătoare. Din păcate, starea monar

Piedone şi-a prezentat ”contractul cu bucureştenii”: Sunt omul ce vorbeşte în limbajul celor mulţi, mănâncă parizer şi usturoi / Bucureștiul nu și-a atins încă potențialul de a fi un oraș inteligent, cu toate că avem un matematician

G4Media acum 2 ore
Cristian Popescu Piedone, candidat din partea PUSL la funcţia de primar general al Capitalei, şi-a lansat vineri programul politic sub forma unui „contract cu cetăţenii Bucureştiului”, spunând că el este omul „care vorbeşte în limbajul celor mulţi,

Vremea

București
acum

12°
vin.

9°/16°
sâm.

9°/20°
dum.

11°/22°
lun.

12°/16°
Iasi
acum

vin.

9°/13°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

11°
vin.

10°/16°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/17°
lun.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

11°
vin.

4°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
Timisoara
acum

vin.

5°/17°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°