Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Activele fondurilor de pensii private obligatorii - 4,68 miliarde lei

Publicat in Bursa, miercuri 16 martie 2011 ·

Valoarea activelor nete înregistrată de fondurile de pensii administrate privat a fost de 4,68 miliarde lei (1,11 miliarde de euro), la finalul lunii februarie, în creştere cu 4,02% faţă de ianuarie 2011 şi cu 71,80% mai mare decât în februarie 2010 (creştere cu 67,41% raportat la moneda euro), potrivit buletinului publicat de Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP).

În luna februarie 2011, 5,24 milioa-ne persoane participau la fondurile de pensii administrate privat - Pilonul II, în creştere cu 5,47% faţă de februarie 2010 şi cu 0,63% faţă de ianuarie 2011.

În ceea ce priveşte distribuţia pe vârstă, 59,13% dintre participanţi aveau vârsta de până în 35 ani şi 40,87% vârsta de peste 35 de ani.

În condiţiile unei cote de contribuţie de 2,5% din venitul brut realizat, în luna februarie 2011 au fost virate către fondurile de pensii administrate privat 144,88 milioane lei (34,37 de milioane euro), în creştere cu 8,11% faţă de luna precedentă şi cu 29,16% faţă de februarie 2010. În total, în ultimele 12 luni au fost virate contribuţii în valoare de 1.625,93 milioane lei, cu o medie lunară de 135,49 milioane lei, potrivit CSSPP.

Comisia arată că pe parcursul lunii februarie 2011, titlurile de stat, obligaţiunile emise de organismele străine neguvernamentale, acţiunile şi OPCVM-urile au crescut ca importanţă în detrimentul obligaţiunilor municipale, obligaţiunilor corporative şi a depozitelor bancare. Structura portofoliilor fondurilor de pensii administrate privat, ca şi pe parcursul anilor anteriori, a fost caracterizată de investiţii preponderent în instrumente cu venit fix, în mod special titluri de stat (66,26%). În februarie 2011, aproximativ 87,6% din activele fondurilor de pensii administrate privat erau plasate în ţară, iar restul de 12,4% erau investiţii externe.

* Active de 349,56 milioane lei pe Pilonul III

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un bărbat din Feteşti a murit încercând să facă o bombă artizanală / Materialele folosite i-au explodat în locuinţă

HotNews acum o ora
Un bărbat de 44 de ani din judeţul Ialomiţa a murit încercând să facă o bombă artizanală în locuinţă. Materialele folosite au explodat. În imobil anchetatorii au găsit articole pirotehnice şi elemente de muniţie, potrivit News.ro. Politie cu girofar

David Popovici a câştigat proba de 200 m liber din cadrul etapei de Mare Nostrum de la Barcelona - VIDEO

News.ro acum 2 ore
David Popovici a câştigat, miercuri, proba de 200 m liber din cadrul etapei de la Barcelona a circuitului Mare Nostrum. Popovici a fost cronometrat cu timpul 1:44.74, record al competiţiei. Pe locul doi s-a clasat sud-coreeanul Sunwoo Hwang (1:45.68

Sfidare în Georgia: Circa 200 de ONG-uri anunţă că nu se vor supune legii "influenţei străine"

News.ro acum o ora
Circa 200 de ONG-uri georgiene au anunţat miercuri că vor refuza să se supună legii privind "influenţa străină", adoptată cu o zi înainte la iniţiativa partidului de guvernământ, deşi au fost săptămâni de manifestaţii prin care populaţia şi-a exprim

Ciolacu, despre propunerea de a da Ucrainei un sistem Patriot: Dacă un sistem acoperă şi parte din Ucraina nu înseamnă că nu mai acoperă România / Sunt ferm convins că decizia nu va fi de a slăbi siguranţa României

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, miercuri seară, în legătură cu propunerea ca România să ofere Ucrainei un sistem Patriot că, dacă un astfel de sistem acoperă parte din Ucraina, nu înseamnă că nu mai acoperă şi ţara noastră. El a precizat că este

UPDATE - Cum a justificat Curtea de Apel Ploieşti scoaterea din arest a fiilor vrăjitoarei Sidonia, acuzaţi de crima din Padina: Gravitatea faptelor nu poate constitui singurul temei de apreciere a pericolului / Ei susţin că se aflau în legitimă apărare

News.ro acum o ora
Judecătorii Curţii de Apel Ploieşti, care au decis scoaterea din arest preventiv a celor trei fraţi cunoscuţi în lumea interlopă care au ucis un om la o petrecere dintr-o pensiune din judeţul Dâmboviţa admit că există probe că cei trei au comis fapt

Cerşetor din judeţul Sibiu, cercetat pentru dare de mită / A vrut să dea unui poliţist 100 de euro pentru a nu-l amenda / Le-a cerut agenţilor să-l ducă acasă cu autospeciala de Poliţie

News.ro acum 6 ore
Un bărbat de 72 de ani din judeţul Sibiu este cercetat pentru dare de mită, după ce a vrut să dea unui poliţist 100 de euro pentru a nu fi amendat pentru cerşetorie. Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu au dispus, miercuri, reţinerea

Cod galben de furtună în vestul țării. Vezi ce zone sunt vizate

Press Alert acum 3 ore
< p> Adminsitrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare cod galben, pe termen scurt, care anunță „descărcări electrice, averse care vor acumula peste 20…25 l/mp, intensificări ale vântului, posibil grindină de mici dimensiuni”. Sunt vizate

Juriul începe deliberările în procesul penal al lui Trump pentru tăinuirea banilor

Mediafax acum o ora
Era departe de a fi sigur cât timp le-ar putea lua juraţilor să ajungă la un verdict în primul proces penal al unui preşedinte american. Trump, în vârstă de 77 de ani, este acuzat că a falsificat documente de afaceri pentru a ascunde o plată de bani

Adriean Videanu şi Ioan Niculae, achitaţi definitiv în Dosarul Romgaz

News.ro acum 6 ore
Omul de afaceri Ioan Niculae şi fostul ministru Adriean Videanu au fost achitaţi definitiv miercuri, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în Dosarul Romgaz.

Două reactoare de 16 milioane de euro, puse în funcțiune la Petromidia

Wall-Street.ro acum 3 ore
Rompetrol Rafinare a introdus în fluxul operaţional al rafinăriei Petromidia două reactoare moderne, parte din instalaţia de Hidrofinare Distilat de Vid (HDV), care urmează să atingă parametri operaţionali optimi în cel mai scurt timp, investiţia ri

Vremea

București
acum

16°
mie.

12°/23°
joi

14°/25°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/31°
Iasi
acum

13°
mie.

13°/21°
joi

12°/22°
vin.

13°/28°
sâm.

15°/30°
Constanta
acum

13°
mie.

13°/20°
joi

14°/20°
vin.

16°/24°
sâm.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

11°/20°
joi

12°/20°
vin.

13°/25°
sâm.

14°/25°
Timisoara
acum

17°
mie.

12°/24°
joi

13°/25°
vin.

14°/24°
sâm.

15°/28°