Arheologii au dezvelit ruinele singurului Capitoliu roman de la Sarmizegetusa, dar lucrările au fost întrerupte din lipsă de bani O echipă de arheologi de la Muzeul Naţional de Istorie a
Arheologii au dezvelit ruinele singurului Capitoliu roman de la Sarmizegetusa, dar lucrările au fost întrerupte din lipsă de bani
O echipă de arheologi de la Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei (MNIT) a făcut una dintre cele mai importante descoperiri din arealul Sarmizegetusei Ulpia Traiana: Capitoliul, singurul închinat zeului Jupiter din provincia romană Dacia. Deşi descoperirea este monumentală, lucrările sunt în prezent întrerupte din lipsa banilor.
La mijlocul acestei luni, echipa condusă de Ioan Piso, directorul MNIT, a scos la iveală ruinele singurului şi celui mai important templu din Dacia Romană, Capitoliul, templul lui Jupiter şi al Triadei Capitoline, formată din Jupiter, Iunona şi Minerva.
Totuşi, săpăturile sunt în acest moment sistate, deoarece arheologii au epuizat deja toate resursele financiare primite de la Ministerul Culturii şi Cultelor. Cei 50.000 lei nu le-au ajuns acestora decât pentru două luni.
Uneltele sunt lăsate în părăsire până la primirea următoarelor fonduri, pentru că echipa ar fi avut nevoie de o sumă de patru ori mai mare. Arheologii mai au şi alte probleme, fiind "sufocaţi" de pământul de aruncătură, provenit din gropile săpate şi care le obstrucţionează munca. Ei ar avea nevoie de un excavator şi un tractor cu remorcă pentru a transporta balastul în afara sitului arheologic.
Criză de personal specializat
Descoperirea demonstrează că Sarmizegetusa era un oraş superb, o copie aproape fidelă a Romei, "de care ar trebui să avem mai multă grijă", spune Ioan Piso, care completează: "Din nefericire, cu doi ani în urmă, Ministerul Culturii a sistat orice restaurări".
Există câteva proiecte apr