"Dacă aţi fi şef de echipă şi aţi avea un muncitor care vine la lucru cînd vrea el dar îşi termină totdeauna ce are de făcut, cum aţi proceda, l-aţi sancţiona sau nu aţi interveni?" Genul de situaţii pe care le inventează sociologii ca să măsoare, cu aproximaţiile de rigoare, cam ce e în capul oamenilor. În acest caz, cam ce gîndesc ei despre "contractualitate" sau, mai simplu spus, despre norme şi reguli de muncă. Ei bine, dintr-un eşantion de 100 de muncitori, doar aproximativ o treime gîndesc "contractual" - adică şi-ar sancţiona subalternul deoarece încalcă o regulă clară, prezenţa la program. Restul de două treimi nu văd care-i problema, de vreme ce omul îşi face norma; ba chiar se entuziasmează: Bravo lui, dacă poate! Îi simţi că ar face şi ei la fel, dar le e teamă că şeful lor s-ar putea să nu fie la fel de înţelept precum ei înşişi. "Dacă aţi fi şeful unei echipe de 3 muncitori şi într-o săptămînă Ion şi Gheorghe ar face cîte 100 de piese fiecare, iar Vasile doar 80 de piese, cum i-aţi plăti: Ion şi Gheorghe cîte 10 milioane fiecare, iar Vasile 8 milioane sau le-aţi da la fel la toţi?" Altă povestioară, referitoare la egalitate şi echitate de data aceasta. Aproape jumătate dintre cei întrebaţi se dovedesc a fi "egalitari", preferînd să împartă veniturile în mod egal chiar dacă munca nu a fost egală: Dacă am pornit împreună, mergem împreună pînă la capăt. E mai bine, ca să nu se ivească certuri în echipă. E şi un fel de solidaritate de grup în această atitudine, dar una clar de tip colectivist şi nu individualist. La o a doua privire, lucrurile încep să se nuanţeze: muncitorii angajaţi sînt semnificativ statistic mai "contractuali" şi mai înclinaţi spre "echitate" decît cei disponibilizaţi. Munca în instituţie, aşa cum este ea, pare să îi facă ceva mai sensibili la valorile "culturii economice" (de piaţă). Şi mai există şi o a treia privire. În urbea