Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Judecătorii care l-au arestat pe vicepreşedintele Curţii de Apel Timişoara: „Corupţia cunoaşte o accentuare fără precedent şi la toate nivelurile”

Publicat in Adevarul, miercuri 21 martie 2012 ·

Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au redactat motivarea sentinţei de arestare a lui judecătorului Cătălin Şerban. Judecătorii bucureşteni susţin că lăsarea în libertate a lui Şerban ar accentua sentimentul de teamă şi neîncredere în justiţie.

Procurorii DNA care au propus arestarea judecătorului Cătălin Şerban au fost suficient de convingători pentru ca magistraţii Curţii de Apel Bucureşti să dispună arestarea preventivă a inculpatului Şerban Nicolae Cătălin. După ce au reţinut starea de fapt existentă în această cauză, judecătorii au dispus arestarea preventivă a lui Şerban, considerând că faptele de care este acuzat judecătorul sunt foarte grave. „Curtea are în vedere natura şi gravitatea faptei presupus a fi fost comise de inculpat, modalitatea şi împrejurările concrete de săvârşire a acesteia, cuantumul sumei traficate, scopul urmărit, sentimentul puternic de teamă, insecuritate şi neîncredere în justiţie pe care acest gen de fapte îl generează în rândul societăţii civile,în condiţiile în care corupţia în perioada pe care o parcurgem cunoaşte o accentuare fără precedent şi la toate nivelurile”, se arată în sentinţa emisă de Curtea de Apel Bucureşti.

Judecătorul Şerban a dublat mita negociată iniţial

Magistraţii au mai arărat că din calitatea sa de judecător şi vicepreşedinte al unei curţi de apel, Şerban nu avea numai menirea să înfăptuiască actul de justiţie cu maximă corectitudine şi profesionalism, ci să fie un adevărat model pentru societate, „o persoană a cărei probitate trebuie să fie dincolo de orice îndoială”. „Sunt aspecte care, în opinia Curţii, impun şi justifică o reacţie fermă din partea autorităţilor statului, respectiv privarea de libertate a inculpatului Şerban Nicolae Cătălin în scopul protejării siguranţei publice şi pentru a asigura şi buna desfăşurare a procesului penal. Curtea consideră că infracţiunea reţinută în sa

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 43 minute
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 59 minute
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 5 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 16 minute
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 3 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 2 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum o ora
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 6 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 8 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Salvamontiștii din Neamţ au intervenit pentru salvarea unor persoane rănite

Ziare.com acum 46 minute
Salvamontiştii din Neamţ au intervenit, în ziua Paștelui, în două situații diferite pentru salvarea unor persoane rănite. Salvamont Neamţ a intervenit, duminică, în urma unui apel 112, în zona Staţiunii Durău, în vederea acordării primului ajutor vi

Vremea

București
acum

17°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
Iasi
acum

18°
dum.

9°/22°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

dum.

8°/15°
lun.

9°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
Timisoara
acum

15°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°