Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Privaţii, loviţi prin ricoşeu

Publicat in Capital, miercuri 19 mai 2010 ·

Deşi ar fi trebuit să ferească mediul de afaceri de noi poveri, măsurile de austeritate bugetară anunţate de guvernul Boc vor fi resimţite acut şi de cei din zona nonpublică a economiei. Cele mai lovite vor fi, cel mai probabil, comerţul şi restul serviciilor, care îşi vor vedea o bună parte a clienţilor (circa 7,5 milioane de adulţi, adică jumătate din total) cu veniturile dimi­nuate. „Estimăm scăderi ale vânzărilor, mai ales în localităţile cu numeroşi anga

Deşi ar fi trebuit să ferească mediul de afaceri de noi poveri, măsurile de austeritate bugetară anunţate de guvernul Boc vor fi resimţite acut şi de cei din zona nonpublică a economiei.

Cele mai lovite vor fi, cel mai probabil, comerţul şi restul serviciilor, care îşi vor vedea o bună parte a clienţilor (circa 7,5 milioane de adulţi, adică jumătate din total) cu veniturile dimi­nuate. „Estimăm scăderi ale vânzărilor, mai ales în localităţile cu numeroşi angajaţi la stat“, a arătat un manager al unui lanţ de magazine. Reprezentanţii transportatorilor, ai benzinarilor sau ai turismului se aşteaptă, la rândul lor, la reduceri ale cererii sau, cel puţin, la orientarea clienţilor către produse mai ieftine.

Nici producătorii, mai ales cei care lucrează foarte mult pentru piaţa internă, nu vor fi ocoliţi de efecte. Dacă patronul Angst şi preşedintele patronatului Romalimenta, Sorin Minea, crede că măsurile Guvernului nu se vor simţi în domeniul său de activitate, Aurel Popescu, preşedintele Rompan (Patronatul Român din Industria de Morărit şi Panificaţie), are o părere diferită. „Scăzând veniturile populaţiei se va diminua şi puterea de cumpărare, vor scădea vânzările şi producţia, iar în final vor intra mai puţini bani la buget. Aşa că nu cred că vom scăpa fără majorarea taxelor şi impozitelor“, spune el.

Măsuri cu rază lungă de acţiune

Adriana Iftime, directorul executiv al Patronatul

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit marele actor Costel Constantin. Rolurile memorabile în care a jucat VIDEO

Adevarul acum 43 minute
Actorul Costel Constantin s-a născut la 20 octombrie 1942, la Galaţi, conform tnb.ro.A urmat cursurile Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică, secţia actorie, clasa Beate Fredanov, pe care le-a absolvit în 1964.

Descoperire macabră într-o parcare din Suceava. Ce au găsit pompierii într-o mașină carbonizată

Ziare.com acum 30 minute
Un bărbat a fost găsit mort într-o maşină care a ars într-o parcare de pe raza localităţii Şcheia din judeţul Suceava, au anunţat, miercuri, 22 mai, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU). Potrivit acestora, la faţa locului

Cutremur cu magnitudinea 4 în judeţul Buzău

Mediafax acum 29 minute
Potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, cutremurul a avut loc la ora 12.53 în judeţul Buzău. Acesta a avut magnitudinea 4 şi s-a produs la adâncimea de 110 kilometri. Cutremurul s-a produs în apropierea oraşe

Atenție, a fost cutremur în România!

Ziua Constanta acum 38 minute
În ziua de 22 Mai 2024, la ora 12:53:33 (ora locală a României), s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, BUZAU un cutremur mediu cu magnitudinea (EWS) M 4.0, la adâncimea de 110.1 km. Potrivit Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica

Cod galben de ploi torențiale și vânt puternic în aproape jumătate de țară - HARTĂ

HotNews acum 40 minute
Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată și cantități însemnate de apă, valabil în aproape jumătate de țară de miercuri dimmineață până joi la ora 10:00. Ploaie torentialaFoto: Xin

UPDATE - Norvegia, alături de Irlanda şi Spania, va recunoaşte statul palestinian la 28 mai. Israelul îşi recheamă ambasadorii pentru consultări

News.ro acum o ora
Norvegia va recunoaşte un stat palestinian independent în speranţa că acest lucru va contribui la instaurarea păcii cu Israelul, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Stoere. Irlanda şi Spania au anunţat, de asemenea, recunoaşterea unui stat pale

Sugar în vârstă de o lună, mort la Spitalul Judeţean Târgu Jiu / A fost adus de familie în stop cardio-respirator / Au fost sesizate Poliţia şi DSP Gorj

News.ro acum 54 minute
Un sugar în vârstă de o lună a murit, miercuri, la Spitalul Judeţean Târgu Jiu, cadrele medicale anunţând Poliţia şi DSP Gorj. Copilul a fost adus de familie în stop cardio-respirator şi nu a răspuns manevrelor de resuscitare. ”În cursul dimineţii,

Șeful Armatei avertizează că există riscul escaladării conflictului din Ucraina și că România trebuie să se pregătească

Adevarul acum o ora
Șeful Armatei României, Gheorghiță Vlad, a declarat că există riscul escaladării conflictului din Ucraina și că țara noastră trebuie să accelereze înzestrarea forțelor de apărare. 

DOLIU în lumea politică / A murit Daniel Olteanu, fost președinte ALDE

Gandul acum o ora
Politicianul Daniel Olteanu, fost deputat ALDE și prefect al județului Vaslui, s-a stins din viață, marți seara, după o luptă grea cu o boală necruțătoare. Daniel Olteanu a fost în comă timp de mai multe zile. Sicriul cu trupul neînsuflețit va fi d

Mircea Geoană: Ucraina are nevoie urgentă de apărare aeriană / NATO nu are nicio intenţie să intervină în acest conflict. Încercăm să evităm o escaladare / Susţinem Ucraina să se apere şi să respingă agresiunea rusă

News.ro acum o ora
Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a declarat într-un interviu acordat cotidianului german „Tagesspiegel” că Ucraina are nevoie urgentă de apărare aeriană. El a ţinut să precizeze că NATO nu are nicio intenţie să intervină în acest c

Vremea

București
acum

23°
mie.

12°/25°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/24°
Iasi
acum

25°
mie.

12°/26°
joi

14°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/23°
Constanta
acum

20°
mie.

15°/20°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

17°/18°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

12°/23°
Timisoara
acum

20°
mie.

15°/22°
joi

14°/19°
vin.

13°/24°
sâm.

13°/26°