Astra a dominat meciul cu Omonia, dar ratările şi ghinionul i-au privat pe elevii lui Isăilă de o victorie meritată. S-a terminat 1-1 şi totul se joacă în retur
J.P. Andrade a marcat golul care o face pe Omonia favorită la calificare în turul III preliminar al Europa League
Doar 2.164 de spectatori s-au încumetat să asiste aseară la partida Astra – Omonia Nicosia, după ce în urmă cu doar două seri peste 40.000 de fani au făcut o atmosferă incendiară la Steaua – Vardar (3-0). După ce au trecut cu bine peste “botezul” cu Domzale, Astra lui Daniel Isăilă a dat peste o nucă mult mai tare, Omonia Nicosia. Giurgiuvenii nu s-au speriat de statutul de favoriţi al ciprioţilor şi au început jocul excelent. Bukari a centrat perfect în careu, iar Tembo a pus latul pentru 1-0 încă din minutul 8. Iar asaltul gazdelor nu s-a oprit aici. Rând pe rând, Budescu şi Mureşan au trecut pe lângă golul doi în faţa unei formaţii cipriote alcătuite în special din fotbalişti străini, vorbitori de portugheză şi trecuţi peste 30 de ani.
Astra cu bara, Omonia cu golul
Partea secundă a început tot cu Astra la timonă. Acelaşi Budescu şi Enache au ratat două ocazii în decurs de câteva secunde, ultimul lovind chiar bara, iar în faza imediat următoare Omonia a punctat pentru 1-1. Fostul rapidist Joao Paulo Andrade a pus perfect capul la o centrare din corner şi a adus bucuria în tabăra celor 50 de fani ciprioţi (66). Chiar dacă a intrat şi mult-doritul Fatai, Astra nu şi-a revenit până la final şi are nevoie mai mult decât de Tembo pentru a putea trece în turul III.
Min. 90+5 - Final de joc
MIn. 90+2 - <=> Schimbare la Omonia. Iese Schembri, intră Platini
Min. 90 - Partida este prelungită cu 5 minute
Min. 88 <=> Schimbare la Astra. Iese Yahaya, a intrat Bărboianu
Min. 87 <=> Schimbare la Omonia. Iese Assis, intră