Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Remiză cu transpiraţie

Publicat in Gazeta Sporturilor, luni 30 noiembrie 2009 ·

Rapidul a tremurat pentru un egal chinuit la Pandurii, formaţie care nu a mai bătut pe nimeni de zece meciuri

"Ne ducem la Tîrgu Jiu să nu pierdem", declara Nae Manea în preziua meciului. Şi s-a văzut de la început că rapidiştii s-ar mulţumi cu un rezultat de egalitate! Nu au forţat deloc, iar singurele lor şuturi spre poartă în primele 20 de minute au fost trimise de Marius Constantin din lovitură liberă (4,13), ambele peste transversală.

Revolta copilului teribil

Însetaţi de victorie, pe care nu o mai cunoscuseră de 9 partide, 8 în campionat şi una în Cupă, gorjenii au fost mai insistenţi, beneficiind şi de "ajutorul" apărării rapidiste. Raskovici a profitat de o nesincronizare între Marius şi Iencsi, l-a driblat pe Helder şi i-a pasat lui Lazici, care l-a luat la ţintă pe Bornescu (10). La faza următoare, fostul giuleştean Stancu a făcut ce-a vrut cu Bozovici, însă a trimis pe lîngă.

Ioniţă nu a fost de acord cu planul lui Manea. Noul copil teribil al Grantului l-a răzbunat pe Bozo în faţa lui Stancu şi a şutat la colţul scurt pentru 1-0 (22). Reuşita le-a deschis apetitul de gol alb-vişiniilor. Herea a trimis puternic de la 20 de metri, Stanca a respins în faţă, dar acelaşi Ioniţă a tras în el (25).

Lovitură decisivă ratată

În careul celălalt, Grecu, Stromajer şi Raskovici au trecut pe lîngă egalare. Responsabilul Rapidului cu fazele de poartă, Ioniţă, a mai avut o răbufnire. A trecut în viteză pe lîngă Popete, dar şutul său din unghi a şters bara (42).

La pauză, rapidiştii au uitat fotbalul în vestiar. Elevii lui Ciubotariu au profitat şi au forţat egalarea. Mai întîi, nou-intratul Hidişan a trimis aiurea din 5 metri (59), apoi centrarea lui Rusu l-a surprins pe Bornescu (68)!

Chiar şi la 1-1, Spadacio şi compania au continuat să se apere, dar Pandurii a mai avut o singură

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de inundații în 12 județe: Hidrologii anunță scurgeri pe versanți, torenți și pâraie și viituri pe râuri

Ziare.com acum 56 minute
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, marţi, 7 mai, o atenţionare cod galben de inundaţii care este în vigoare până la miezul nopţii pe râuri din patru bazine hidrografice de pe raza a 12 judeţe. Județele cu risc

ANM: Cod galben de furtuni în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Prognoza meteorologilor, cât timp va fi aceasta valabilă

Wall-Street.ro acum 3 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă în cursul acestei zile în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Conform prognozei de specialitate, în intervalul ora 10:

Sindicaliștii din Poliția Locală protestează în fața Guvernului pentru că nu primesc sporuri de muncă în weekend și sărbători legale

Ziare.com acum 2 ore
Poliţiştii locali vor protesta, miercuri, 8 mai, în faţa Guvernului, având mai multe solicitări de natură financiară, dar şi modificarea prevederilor O.U.G. nr. 63/2010, în sensul înlocuirii sintagmei 1 post / 1000 locuitori/ cu 1 poliţist local /10

Două case cuprinse de incendiu în Sectorul 2 al Capitalei: o victimă decedată

Mediafax acum o ora
UPDATE ISU Bucureşti - Ilfov transmite că în urma verificărilor efectuate în spaţiile interioare, a fost extrasă o victimă decedată. În acest moment incendiul este localizat, se lucrează la decopertare în vederea lichidării focarelor rămase. Ştirea

6.300 de infracţiuni şi 60.000 de amenzi în minivacanţa 1 Mai

Mediafax acum o ora
Nu mai puţin de 60.000 de amenzi au dat poliţiştii în minivacanţa de 1 Mai - Paşti, pentru un total de 24,8 milioane de lei. Au fost cu 1.000 de infracţiuni mai puţine decât în aceeaşi perioadă a anului trecut. Au rămas fără permis mii de şoferi.

Lucian Goge și Alexandru Iacob sunt invitați la „EXCLUSIV RAPID” marți, 7 mai, de la ora 21.00

Gandul acum 19 minute
Rapid a pierdut și la Cluj în ziua de Paște și a acumulat doar un punct din 24 posibile în acest playoff. Dan Sucu și Victor Angelescu sunt în căutarea unui antrenor pentru sezonul viitor, iar Daniel Niculae se va despărți de echipa lui de suflet în

"Suntem un popor unit şi mare şi împreună vom depăşi toate obstacolele". Putin a depus jurământul pentru al cincilea mandat de preşedinte

Wall-Street.ro acum o ora
Vladimir Putin a depus jurământul pentru al cincilea mandat de preşedinte al Federaţiei Ruse, cu o durată de şase ani, într-o ceremonie boicotată de SUA şi de multe ţări ale Uniunii Europene din cauza războiului din Ucraina, informează Reuters şi AF

Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu, dublul mixt al României, calificaţi la Jocurile Olimpice

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Jucătorii de tenis de masă Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu, dublul mixt al României, s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris.

Burduja cere fotografii cu Bucureştiul pe care Nicuşor Dan „refuză să îl vadă”

Mediafax acum 3 ore
„Tuturor bucureştenilor, din toate colţurile oraşului. Haideţi să îi arătăm primarului Nicuşor Dan Bucureştiul de care fuge. Nicuşor Dan spune că nu a văzut un şobolan în aproape patru ani de mandat. La fel, primarul Capitalei nu pare să aibă cunoşt

UPDATE- Vladimir Putin a preluat pentru a cincea oară funcţia de preşedinte al Federaţiei Ruse. Ceremonia de învestire a început pe lapoviţă. Putin a depus jurământul şi apoi a promis că Rusia va trece „cu onoare” prin „perioada dificilă, de etapă” - FOTO

News.ro acum o ora
Vladimir Putin a preluat marţi funcţia de preşedinte al Rusiei pentru a cincea oară, ceremonia solemnă având loc la Kremlin la ora prânzului, iar în alocuţiunea rostită imediat după învestire liderul rus, aflat la putere de un sfert de secol, a făcu

Vremea

București
acum

28°
mar.

15°/28°
mie.

13°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/21°
Iasi
acum

27°
mar.

13°/27°
mie.

8°/16°
joi

10°/19°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

25°
mar.

12°/25°
mie.

12°/16°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

13°/20°
mie.

10°/15°
joi

8°/13°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

23°
mar.

14°/23°
mie.

12°/19°
joi

11°/18°
vin.

10°/20°