Renumele şi trecerea anilor nu l-au schimbat pe profesor. A rămas acelaşi om modest, dar bogat din punct de vedere spiritual. O întâlnire cu istoricul Gheorghe Dumitraşcu este o adevărată încântare. „Pentru cei câţiva care mă mai cunosc şi puţini care mă mai recunosc sunt Gheorghe Dumitraşcu. Am fost, că nu mai sunt ceva, am fost de toate: profesor de liceu, cadru universitar, trecând prin toate treptele“, mărturiseşte el.
Acum când vremea a trecut, iar anii îşi spun cuvântul, mai predă câteva ore la un curs de master şi participă la examene doctorale.
Nu vrea privilegii
Are un principiu de viaţă rar întâlnit: „Nu vreau privilegii pentru copiii mei, vreau drepturi egale de viaţă“. Face totul cu dăruire. „Scriu literatură, am vreo trei volume publicate, însă acestea reprezintă o parte din sufletul, mintea, trăirea şi sufletul meu“, se destăinuie Dumitraşcu.
A preferat să rămână în Dobrogea, lângă iubita lui soţie care l-a suportat „în toate tâmpeniile unui om care trăieşte în acelaşi confort doi neîmbunătăţit“. Îşi doreşte să se ducă la pescuit, dar n-a ajuns.
Sacrificii acceptate
Admite că nu a avut niciodată noţiunea de timp liber. „Eu am fost ocupat şi-n nopţile de Anul Nou. Am considerat
toate marile sărbători, pe care le-am respectat aşa cum trebuie că sunt o mare pierdere“.
Ana lui Manole
Consideră că a jucat un rol în înfiinţarea unor instituţii de învăţământ superior. „Aş putea spune că sunt un fel de Ana a lui Manole la înfiinţarea universităţii din Constanţa şi a altora“. Mai bine de 10 ani a fost senator de Constanţa, secretar şi vicepreşedinte al comisiei de cultură a Senatului, a fost secretar şi preşedinte al comisiei de învăţământ exact în perioada marilor bătălii din 1995 pentru adoptarea legilor învăţământului, dar „pe care le-au lichidat