Şeful Clinicii de Oncologie din Târgu Mureş a spus că reprezentanţii clinicii sunt depăşiţi de numărul de pacienţi care vin la unitate din toată ţara, iar, ca urmare a acestui fapt, condiţiile de cazare sunt "total necorespunzătoare", fiind nevoie de o rezolvare urgentă a problemei spaţiului, informează Mediafax.
Cornelia Togănel, şeful Clinicii de Oncologie din cadrul Spitalului Clinic Judeţean (SCJ) din Târgu Mureş, a reclamat, marţi, în cadrul mesei rotunde "Târgu Mureş Oraş Medical", că imobilul în care funcţionează este impropriu pentru numărul mare de pacienţi care vin aici din toată ţara.
"Noi stagnăm undeva într-o situaţie în care, peste câţiva ani, vom realiza că nu vom mai reuşi să tratăm nici măcar 50 la sută din aceşti pacienţi. Problema pacientului oncologic este disperată din cauza faptului că această boală este costisitoare, motiv pentru care s-au şi creat aceste programe naţionale care încearcă să rezolve partea financiară, să asigure partea de medicaţie care este deosebit de scumpă. Avem acces la această medicaţie absolut civilizat, ceea ce ne lipseşte şi ne lipseşte în Târgu Mureş este partea de clinică, clădirea. Nu este proprie pentru a aduna un număr atât de mare de pacienţi, noi suntem deja depăşiţi numeric. Ca urmare, condiţiile de cazare sunt total necorespunzătoare. Omul, când este internat, are pretenţia să fie tratat în condiţii corespunzătoare", a declarat Togănel.
Togănel a adăugat că este nevoie să se rezolve problema de spaţiu a clinicii, sugerând elaborarea unui proiect pentru ca să se apeleze la fonduri europene pentru clinică şi pentru dotare.
"Mărind spaţiul şi numărul de paturi, am putea mări şi numărul personalului, pentru că atunci când eşti depăşit numeric scade şi calitatea actului medical", a spus Togănel.
Ea a spus că, în prezent, sunt peste 140 de pacienţi pe zi la radioterapie şi se înregistrea