Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Noapte cu bătaie lungă la Pro Tv

Publicat in Gandul, vineri 7 decembrie 2007 ·

Rareori se întâmplă ca două evenimente sportive de asemenea amploare să aibă loc în aceeaşi noapte. Finala 2007 a circuitului K1 şi meciul de box dintre Floyd Mayweather Jr. şi Ricky Hatton sunt motive suficiente pentru ca orice iubitor al sportului să facă o noapte albă, sâmbătă spre duminică. Transmisiile încep la 11 seara şi nu se opresc până dimineaţă.

Yokohama este locul unde se va stabili noul campion mondial K1. Lista de candidaţi este selectă: Le Banner, Man Choi, Bonjasky sau Semmy Schilt. Olanda este iar cea mai bine reprezentată ţară, cu trei luptători, toţi foşti campioni mondiali. Opt sunt finaliştii, doar unul poate să fie campion, dacă se impune în turneul piramidal. Sîmbătă, 8 decembrie, de la 23, Pro TV difuzează competiţia.

Cum poate fi numită înfruntarea dintre Mayweather şi Hatton, englezul neîmblânzit? În mai, Mayweather şi-a redus la tăcere criticii şi pe cel mai aprig adversar, De La Hoya, după o prestaţie aproape perfectă în ring. Nu a durat mult până să apară provocarea lui Ricky Hatton, „Asasinul” din Manchester. Dacă Mayweather a acumulat 38 de victorii (24 prin KO) din tot atâtea meciuri, Hatton a ajuns la borna 43 (31 KO-uri).

Cu ocazia meciului De La Hoya - Mayweather, televiziunea americană care l-a difuzat a inaugurat un reality show de patru episoade, care a strnit nenumărate reacţii, „24/7”. În urma popularităţii atinse, pregătirea pentru următoarea confruntare a lui Floyd a fost iarăşi urmărită pas cu pas de camerele de televiziune. Începînd cu ora 2 din noapte, cele patru episoade vor fi difuzate de Pro TV, prefaţînd perfect meciul etichetat de mulţi experţi ca fiind al invincibililor.

Fostul campion mondial la profesionişti, Leornard Moşu’ Doroftei, va comenta pentru telespectatorii Pro TV, începînd cu ora 4, gala ce îi va pune faţă în faţă pe Floyd „Frumuşelul” cu Ricky „Asasinul”. „Este un meci ex

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Curtea Penală Internaţională solicită mandate de arestare pentru premierul Netanyahu şi Yahya Sinwar - liderul Hamas. Acuzaţiile sunt de crime de război şi crime împotriva umanităţii / Reacţii dure din Israel / Reacţii la nivel internaţional

Mediafax acum 2 ore
Curtea Penală Internaţională solicită mandate de arestare pentru liderul Hamas Yahya Sinwar şi premierul israelian Benjamin Netanyahu. Procurorul CPI: Există toate motivele să credem că prim-ministrul israelian Netanyahu este responsabil penal pentr

Israelul consideră „o ruşine istorică” cererea procurorului CPI de emitere a mandatului de arestare pentru Netanyahu

Adevarul acum o ora
Ministrul israelian de externe, Israel Katz, a calificat luni drept o „decizie scandaloasă” cererea procurorului Curţii Penale Internaţionale (CPI) de emitere a unor mandate de arestare împotriva premierului israelian Benjamin Netanyahu şi ministrul

Când vor avea loc funeraliile președintelui iranian Ebrahim Raisi, mort în accidentul de elicopter

Ziare.com acum o ora
Funeraliile preşedintelui iranian Ebrahim Raisi, mort duminică într-un accident de elicopter, urmează să înceapă marţi, 21 mai, la Tabriz, în nord-vestul ţării, a anunţat luni, 20 mai, agenţia de presă oficială Irna, relatează AFP. "Ceremonia funera

Accident cu șapte autovehicule pe DN1, în apropiere de Ploiești FOTO

Ziare.com acum 23 minute
Un accident în care au fost implicate mai multe autovehicule a avut loc luni după-amiază, 20 mai, pe drumul naţional DN 1, la Bărcăneşti, traficul fiind blocat şi deviat pe sensul către Bucureşti. Potrivit Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IJP) P

Cererea României de extrădare a lui Paul al României a fost respinsă de justiţia din Malta. Decizia nu este definitivă

News.ro acum 3 ore
Un tribunal din Malta a respins, luni, cererea autorităţilor române de extrădare a prinţului Paul Philippe al României, magistratul estimând că există un "risc real" ca acesta să sufere o încălcare a drepturilor sale fundamentale, relatează Times of

Neil Lennon a fost numit în funcţia de antrenor principal al echipei FC Rapid

Mediafax acum 2 ore
Neil Lennon, în vârstă de 52 de ani, a fost numit luni în funcţia de antrenor principal al echipei FC Rapid, anunţă clubul de fotbal. „Îmi doresc să facem performanţă, acesta este obiectivul meu principal”, spune Lennon.

UPDATE - Constanţa: Copil de nouă ani, căzut într-o fântână adâncă de 19 metri, după ce s-a urcat într-un cireş / A fost scos şi dus la spital cu elicopterul - FOTO

News.ro acum 2 ore
Un copil în vârstă de nouă ani a căzut într-o fântână adâncă de 19 metri, în judeţul Constanţa, după ce s-a urcat într-un cireş şi s-a dezechilibrat. A fost scos, fiind dus la spital. UPDATE: Reprezentanţii Serviciului Judeţean de Ambulanţă Constanţ

Kremlinul subliniază legăturile puternice cu Iranul. Putin l-a sunat pe preşedintele interimar

Adevarul acum 27 minute
Preşedintele rus Vladimir Putin i-a telefonat luni noului preşedinte interimar al Iranului, în timp ce Moscova şi-a exprimat clar dorinţa de a menţine şi de a-şi aprofunda relaţiile cu Teheranul, în pofida morţii subite a preşedintelui Ebrahim Raisi

MApN anunţă o nouă campanie de recrutare a rezerviştilor voluntari pentru anul 2024. Sunt 4936 de locuri disponibile la nivel naţional

Mediafax acum 3 ore
„Ministerul Apărării Naţionale organizează, în perioada 20 mai - 27 iunie, o nouă campanie de recrutare şi selecţie pentru cetăţenii care doresc să îndeplinească serviciul militar în rezervă, în calitate de rezervist voluntar în Armata României. Sun

Doi morţi şi zece răniţi în China, într-un atac cu cuţitul comis de o femeie într-o şcoală primară la Guixi

News.ro acum 2 ore
O femeie a ucis cu cuţitul două persoane şi a rănit alte patru luni, într-o şcoală primară în centrul Chinei, potrivit poliţiei locale, citată de postul de stat CCTV, relatează AFP. Atacul a avut loc către prânz, n oraşul Guixi, în provincia Jiangxi

Vremea

București
acum

23°
lun.

12°/23°
mar.

13°/24°
mie.

13°/25°
joi

12°/25°
Iasi
acum

26°
lun.

11°/26°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
joi

14°/26°
Constanta
acum

17°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

13°/22°
mar.

12°/22°
mie.

11°/20°
joi

13°/16°
Timisoara
acum

25°
lun.

15°/25°
mar.

13°/24°
mie.

15°/23°
joi

14°/23°