Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Sf. Sava ” şi „Ion Creangă”, în finala concursului ce va desemna Liceul European al Anului în România

Publicat in Adevarul, sâmbătă 16 noiembrie 2013 ·

Colegiul Naţional "Ion Creangă" şi Colegiul Naţional "Sfântul Sava" sunt cele două finaliste ale Concursului Liceul European al Anului şi vor putea fi votate timp de o săptămână, până la închiderea competiţiei.

În urma celei de-a doua semifinale a competiţiei demarate de Parlamentul European, intitulat Liceul European al Anului, Colegiul Naţional „Ion Creangă” s-a calificat în finală, alături de ”Sf. Sava”, adunând 62 de puncte, ambele licee de top din Capitală.

În această penultimă confruntare, Colegiul Naţional "Mihai Viteazul" s-a clasat pe locul 3, cu 57 de puncte. Ceea ce înseamnă că în finală au rămas ”Sf. Sava” şi ”Ion Creangă”, , potrivit Biroului de Informare în România al Parlamentului European.

De acum, timp de o săptămână, puteţi vota pentru cele două finaliste ale Concursului Liceul European al Anului.

Opt licee din Bucureşti se confruntă, în perioada 24 octombrie – 29 noiembrie, în cadrul concursului Liceul European al Anului, o competiţie dedicată liceenilor, organizată de Biroul de Informare al Parlamentului European în România (BIPE).

Concursul Liceul European al Anului este o competiţie de tip întrebare-răspuns, prin care vor fi testate cunoştinţele tinerilor cu privire la Parlamentul European şi la Uniunea Europeană, se arată într-un comunicat de presă BIPE.

În concurs participă 8 dintre cele mai performante licee din Bucureşti: Colegiul Naţional "Sfântul Sava", Colegiul Naţional "Mihai Viteazul", Colegiul Naţional "Gheorghe Lazăr", Colegiul Naţional Bilingv "George Coşbuc", Colegiul Naţional "Grigore Moisil", Colegiul Naţional "Ion Creangă", Colegiul Naţional "Cantemir Vodă" şi Colegiul Economic "Virgil Madgearu".

Competiţia face parte dintr-o campanie - pilot de informare a tinerilor, care are drept scop promovarea cunoştinţelor privind Uniunea Europeană şi activitatea Parlamentului European, precum şi p

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 54 minute
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 3 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Furtuni cu grindină în mai multe județe din țară. Imagini cu bucățile de gheață care au afectat grădinile oamenilor

Libertatea acum 25 minute
Ploi torenţiale însoțite de grindină au afectat duminică mai multe județe din țară, în special pe cele din vest. Efectele vremii rele au fost surprinse de localnici în mai multe imagini distribuite pe reţelele.

Macron îl îndeamnă pe Netanyahu să ajungă la un acord de armistiţiu cu Hamas

Mediafax acum 2 ore
Îndemnul lui Macron a fost făcut în cadrul unor discuţii telefonice, conform AFP. „Preşedintele l-a încurajat pe premierul Netanyahu să finalizeze cu succes aceste negocieri care ar putea duce la eliberarea ostaticilor, la protejarea civililor prin

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 4 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 6 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

CE Gimnastică: România, locul 4 la feminin în proba pe echipe

HotNews acum 46 minute
​În ultima zi a Campionatelor Europene de Gimnastică de la Rimini, echipa feminină a României a reușit o clasare pe locul al patrulea, în ciuda faptului că timp de trei sferturi a ocupat loc pe podium. Sabrina Maneca-VoineaFoto: DIRK WAEM / Belga Pr

Atac la frontiera dintre Israel şi Gaza. Acţiunea a fost revendicată de aripa armată a Hamas

Mediafax acum 4 ore
Aripa armată a grupării Hamas a revendicat duminică responsabilitatea pentru un atac asupra punctului de trecere a frontierei Kerem Shalom dintre Israel şi Gaza, despre care presa israeliană şi cea palestiniană au relatat că s-a soldat cu victime is

Israel-Hamas Israelul nu poate accepta cererile Hamas de a stopa războiul în Gaza, declară premierul Netanyahu

Ziua Constanta acum 5 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a respins duminică cererile Hamas de a pune capăt războiului în Fâşia Gaza în schimbul eliberării ostaticilor, afirmând că aceasta ar menţine la putere gruparea islamistă palestiniană, care va reprezenta în con

Acţiune a poliţiei israeliene într-o cameră de hotel din Ierusalim folosită ca birou de Al Jazeera

Mediafax acum 3 ore
Poliţia israeliană a descins duminică într-o cameră de hotel din Ierusalim folosită de Al Jazeera ca birou de facto, în urma unei decizii a guvernului de la Tel Aviv de a închide operaţiunile locale ale postului de televiziune deţinut de Qatar, au d

Vremea

București
acum

19°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
Iasi
acum

19°
dum.

9°/22°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

11°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

18°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
Timisoara
acum

19°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°