8 Martie! E ziua când sărbătorim doamnele, damele, domniţele.
Măcar acum hai să lăudăm „eternul feminin” şi să spunem că primul teatru a fost creat în Bucureşti de către o domniţă, Domniţa Ralu. Era fiica unui domnitor fanariot Ioan Gh. Caragea.
Bucureştiul începutului de secol al XIX-lea n-avea străzi pietruite, n-avea asfalt, era înnoroiat până-n gât, întuneric beznă.
Nimeni nu visa un teatru în Bucureşti. Capitala era o aglomerare de sate pierdute şi plin de bălţi. De aceea noaptea toată lumea stătea acasă. Nimeni nu se gândea la un teatru al oraşului. Asta era un lucru necunoscut. Dar această Domniţă Ralu era pasionată de teatrul antic şi n-a avut linişte până nu a organizat primele reprezentaţii teatrale.
Dar să facem întâi şi întâi cunoştinţă cu Domniţa Ralu. Era frumoasă. Era străină, dar îndrăgise pământul românesc unde tatăl ei avea să fie domnitor. De altfel, dacă citim scrisorile lui Ion Ghica către Vasile Alecsandri aflam despre el. „Când cu ciuma lui Caragea...” şi despre ea „că poseda gustul frumosului cel mai înalt” şi că era vestită pentru luxul cu care se înconjura.
Domniţa Ralu a strâns în jurul ei mai mulţi tineri greci pasionaţi de teatrul antic, în special de Euripide. Acasă la Domniţa Ralu s-a jucat în limba greacă: „Oreste, Daphnis şi Chloe”. Era anul 1816.
În acel timp, Grecia se lupta să se elibereze de sub jugul otoman, şi-n toate curţile europene fiinţau teatre cu un repertoriu înfierbântat, care să-i înflăcăreze pe luptători. În iarna anului 1817, o sală de club pe uliţa Mogoşoaiei (Calea Victoriei) pe lângă Biserica Albă s-a transformat într-o sală de teatru.
Dacă vrem să găsim locul exact, este încrucişarea Străzii General Berthelot cu Calea Griviţei şi s-a numit Teatrul de la Cişmeaua Roşie. Edificiul a ars în 1825, şi ruinele au rămas până la 1840.
Domniţa Ralu s-a zbătut, a luat bani d